Chiar dacă Japonia are o femeie prim-ministru pentru prima dată în istorie, încercările guvernului de a evita o criză a succesiunii imperiale fac ca șansele ca o femei să urce și pe Tronul Crizantemei să fie tot mai mici.
Cu doar trei moștenitori eligibili ai tronului, dintre care doi au 60 de ani sau mai mult, familia imperială se confruntă cu o veritabilă criză de succesiune, potrivit unei analize CNN.
› Vezi galeria foto ‹
Monarhia japoneză a păstrat timp de secole regula succesiunii exclusiv masculine, o practică în concordanță cu o societate profund patriarhală, în care bărbații domină și alte domenii ale vieții, precum afacerile și politica.
Însă această regulă a ajuns să amenințe însăși supraviețuirea celei mai vechi monarhii din lume, care, în ultimele decenii, a avut mai multe fiice decât fii.
Pentru a rezolva problema lipsei de moștenitori, miniștrii guvernului au propus reînființarea unor foste ramuri ale familiei imperiale, extinzând astfel numărul potențialilor succesori de sex masculin. Modificările așteaptă aprobarea Parlamentului.
Totuși, această soluție i-a făcut pe cercetători, pe politicienii din opoziție și pe unii cetățeni să se întrebe: de ce nu li se permite pur și simplu femeilor să urce pe tron?
„Nu există nicio bază rațională”
„Este dificil să găsești o bază rațională pentru a refuza unei femei posibilitatea de a deveni împărăteasă”, a declarat profesorul Makoto Okawa, specialist în studiul descendenței imperiale la Universitatea Chuo din Tokyo.
Japonia a avut în trecut opt împărătese, în principal în perioadele în care moștenitorii de sex masculin erau prea tineri pentru a domni. Însă, odată cu adoptarea Legii Casei Imperiale în 1889, în timpul erei Meiji, femeilor li s-a interzis oficial accesul la tron.
Cu toate acestea, a explicat Okawa, Constituția Japoniei nu interzice femeilor să devină împărătese și nici nu se poate susține că excluderea lor reprezintă o „tradiție japoneză”.
„Ideea de a exclude din start femeile ca persoane incapabile să devină împărătese trebuie înțeleasă pur și simplu ca misoginism”, a spus profesorul.
Diverse sondaje arată că majoritatea japonezilor sunt deschiși ideii unei împărătese.
Kana Sakakura, o femeie japoneză, a remarcat că țări europene, precum Regatul Unit, au o lungă tradiție a monarhilor femei.
„Cred că, atunci când compari Japonia cu alte țări, ai impresia că aici încă persistă o atmosferă în care femeile sunt descurajate să ocupe funcții de conducere în societate”, a spus ea.
Cu toate acestea, cauza succesiunii feminine nu a câștigat prea mult sprijin politic. Prim-ministrul Sanae Takaichi și Partidul Liberal Democrat, aflat la guvernare, se numără printre cei mai fermi opozanți ai unei asemenea schimbări.
În cadrul unei dezbateri parlamentare desfășurate la începutul acestui an, Takaichi a afirmat că este în continuare „potrivit ca eligibilitatea să fie limitată la descendenții de sex masculin ai liniei imperiale”.
Amendamentele propuse de guvern, care sunt așteptate să fie adoptate în această lună, nu prevăd niciun scenariu în care o prințesă să poată urca pe tron. Nici copiii acestora, dacă ele se căsătoresc cu un cetățean de rând - o situație aproape inevitabilă, având în vedere dimensiunea tot mai redusă a familiei imperiale - nu ar avea drept de succesiune.
Deși rolul său este în mare parte ceremonial, familia imperială, despre care mitologia japoneză spune că descinde din Zeița Soarelui, reprezintă un puternic simbol al unității pentru cele 123 de milioane de locuitori ai Japoniei.
Importanța familiei imperiale pentru identitatea națională este atât de mare încât generalul american Douglas MacArthur, care a supravegheat reconstrucția Japoniei imediat după Al Doilea Război Mondial, îl descria pe împărat într-o telegramă drept „un simbol care îi unește pe toți japonezii”, potrivit Biroului Istoricului din cadrul Departamentului de Stat al SUA. „Dacă va fi înlăturat, națiunea se va dezintegra”.
Reducerea dimensiunii familiei imperiale
În Japonia de dinaintea războiului, identificarea unui succesor era mult mai puțin complicată.
Pe atunci, familia imperială era mai numeroasă și includea mai multe ramuri colaterale, cunoscute sub numele de „Oke”, care ofereau o rezervă de candidați în cazul în care ramura principală nu producea un moștenitor.
Însă totul s-a schimbat în 1947. În timp ce Japonia încerca să își revină după devastările provocate de război, Legea Casei Imperiale a fost modificată pentru a reduce dimensiunea familiei imperiale și cheltuielile aferente acesteia.
Astfel, apartenența la familia imperială a fost limitată la rudele apropiate ale împăratului Hirohito, fiind eliminate 11 ramuri colaterale și punându-se astfel bazele actualei crize de succesiune.
Familia imperială, care număra inițial 67 de membri, s-a redus la doar 16. Situația a fost agravată și de regula potrivit căreia membrele de sex feminin trebuie să părăsească familia imperială dacă se căsătoresc cu un cetățean de rând.
Cea mai recentă propunere a guvernului urmărește să permită familiei imperiale să „adopte” membri ai acestor foste ramuri colaterale, cu condiția ca aceștia să aibă cel puțin 15 ani, să fie necăsătoriți și fără copii. Copiii lor ar deveni eligibili pentru succesiune.
În prezent, împăratul Naruhito, în vârstă de 66 de ani, are o fiică, foarte populara prințesă Aiko, căreia legea îi interzice să moștenească tronul pentru că este femeie. La 24 de ani, Aiko nu are copii, iar chiar dacă ar avea un fiu, acesta nu ar avea drept de succesiune.
Doi dintre succesorii eligibili ai împăratului sunt prințul Hitachi, unchiul lui Naruhito, în vârstă de 90 de ani, și fratele mai mic al împăratului, prințul Akishino, în vârstă de 60 de ani.
Al treilea succesor eligibil – și cel mai probabil viitor împărat – este fiul de 19 ani al lui Akishino, prințul Hisahito, primul membru de sex masculin al familiei imperiale care a ajuns la maturitate în ultimii 40 de ani.
De-a lungul anilor, familia imperială s-a redus și a îmbătrânit atât de mult încât îndeplinirea îndatoririlor oficiale a devenit tot mai dificilă. Noul proiect de lege le va permite și prințeselor să rămână membre ale familiei imperiale și să împartă responsabilitățile oficiale după căsătoria cu un cetățean de rând, însă fiii lor vor rămâne neeligibili pentru tron.
Profesorul Okawa consideră că aceste măsuri reprezintă doar soluții pe termen scurt, pentru că se bazează în continuare pe un număr foarte limitat de moștenitori de sex masculin și pe descendenții acestora.
„Atâta timp cât femeile rămân excluse din succesiunea imperială, va fi dificil să se asigure stabilitatea fundamentală a succesiunii la tron”, a afirmat el.
Respectarea tradiției
Pentru alții însă, problema succesiunii feminine atinge însăși esența unei tradiții care, în opinia lor, a asigurat stabilitatea de care Japonia s-a bucurat timp de secole.
„Cei care susțin această idee poate că nu o consideră o problemă, dar pentru cineva ca mine, care crede că trebuie păstrată linia tradițională de descendență pe linie paternă, aceasta reprezintă un risc clar”, a declarat pentru CNN Tsuneyasu Takeda, descendent al unei foste ramuri colaterale a familiei imperiale.
Takeda nu va putea beneficia de prevederile privind „adoptarea” propuse în noul proiect de lege pentru că este deja căsătorit. Fiul lui ar putea deveni eligibil după împlinirea vârstei de 15 ani, deși Takeda își dorește ca acesta să îi preia compania.
Tatăl lui s-a născut la doar câteva luni după intrarea în vigoare a modificărilor legislative din 1947 și, din această cauză, a pierdut la limită posibilitatea de a moșteni un titlu imperial.
Takeda s-a remarcat ca un susținător vocal al păstrării succesiunii exclusiv masculine și al restaurării fostelor ramuri imperiale, prin cărți, un canal de socializare și conferințe universitare.
El consideră că tradiția nu ar trebui schimbată în urma „unui concurs de popularitate”.
„Chiar dacă o decizie este adoptată cu o majoritate foarte strânsă într-un vot democratic, dacă o parte a populației refuză să recunoască împăratul, monarhul nu va mai beneficia de respect”, a spus el.
„Acest lucru ar zdruncina din temelii fundamentele Japoniei”.
Însă un alt cetățean japonez, Akio Kubota, este de altă părere și amintește că Japonia a avut împărătese și în trecut.
„În lumea de astăzi vorbim despre egalitate de gen și despre astfel de valori”, a spus el. „Mi se pare puțin ciudat că tocmai funcția de împărat continuă să fie transmisă exclusiv pe linie masculină”.