Antena 3 CNN Actualitate O pacientă a Spitalului Corabia s-a sinucis. Femeia tocmai suferise un atac cerebral și s-a aruncat de la etaj

O pacientă a Spitalului Corabia s-a sinucis. Femeia tocmai suferise un atac cerebral și s-a aruncat de la etaj

O pacientă în vârstă de 89 de ani s-a aruncat de la etaj la Spitalului Municipal din Caracal. Pacienta suferise un atac cerebral şi a decis să-şi ia viaţa la câteva ore de la diagnosticare.

de Gabriel Dano    |   

Acesta a fost internată în noaptea de 24 spre 25 iunie în secţia de Medicină Internă a Spitalului Orăşenesc Corabia, potrivit Adevărul.

Anterior, ea fusese investigată şi diagnosticată cu atac cerebral la Spitalul Municipal Caracal, iar din lipsă de locuri a revenit la spitalul din Corabia. Vineri dimineață, pacienta s-a aruncat peste balustrada balconului de la etajul al doilea unde funcţionează secţia Medicină Internă.

„Conducerea spitalului a anunţat Poliţia Corabia-Compartimentul de Investigaţii Criminale, fiind demarate investigaţiile. Totodată s-a procedat la anunţarea familiei pacientei. DSP Olt a demarat un control în cadrul unităţii sanitare. În acest timp Spitalul Orăşenesc Corabia a demarat o anchetă internă pentru a stabili cu exactitate cum s-a desfăşurat evenimentul“, a transmis spitalul din Corabia

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere