România monitorizează condițiile pentru redeschiderea în siguranță a Consulatului României din Odesa, a transmis, vineri, pe X, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, scrie Agerpres. Oficialii au anunţat că au fost rănite 15 persoane în ultimul atac cu drone lansat de Rusia, printre care se află doi copii care au fost "otrăviţi".
"Am fost îngrozită să aflu că Rusia a mai executat un atac masiv împotriva civililor ucraineni în multe orașe din Ucraina, inclusiv Kiev și Odesa. Încă o dată, Rusia dă dovadă de ignorare flagrantă a dreptului internațional și de dispreț față de viața oamenilor. România condamnă cu fermitate acest atac barbar și își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean", a arătat șefa diplomației române.
Ea s-a referit și la condițiile redeschiderii misiunii diplomatice din Odesa.
"Apreciem foarte mult curajul soldaților ucraineni, mulți dintre aceștia etnici români, și reziliența cetățenilor ucraineni, inclusiv a românilor din Ucraina. Suntem în strânsă coordonare cu partenerii noștri ucraineni și în același timp monitorizăm condițiile pentru redeschiderea în siguranță a Consulatului României din Odesa, atunci când situația din teren va permite acest lucru", a afirmat Oana Țoiu.
Doi oameni au fost ucişi în ultimul atac rus, iar alţi 11 sunt răniţi după bombardamentul care s-a produs asupra oraşului Poltava, aflat în centrul ţării. În Odesa, oficialii au anunţat că au fost rănite 15 persoane, printre care se află doi copii care au fost "otrăviţi".