Antena 3 CNN Politică Patru consilieri PSD, dați afară din Consiliul General al Capitalei

Patru consilieri PSD, dați afară din Consiliul General al Capitalei

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, cel care a cerut excluderea Gabrielei Firea din partid, în septembrie, a dat afară din PSD patru consilieri din Consiliul General al Municipiului București (CGMB), "pentru voturi repetate împotriva intereselor legitime ale cetățenilor Sectorului 5, care i-au trimis să îi reprezinte în Consiliul General al Municipiului București".

„În ședințele succesive din 19.10.2018, Biroul Permanent și Comitetul Executiv al PSD Sector 5 au aprobat, în unanimitate, excluderea din partid a membrilor Florea Ancuța Doina, Pavel Marius Adrian, Săndulescu Nina și Suhan Valeriu Nicolae, pentru voturi repetate împotriva intereselor legitime ale cetățenilor Sectorului 5, care i-au trimis să îi reprezinte în Consiliul General al Municipiului București. Dacă sancțiunea de retragere a sprijinului politic, aplicată acestora la începutul lunii aprilie 2018, ar fi fost pusă pe ordinea de zi a PSD București și a Consiliului General al Municipiului București, nu ar fi fost posibilă această jignire incalificabilă adusă celor peste 300.000 de oameni care trăiesc în Sectorul 5 al Capitalei”, precizează PSD Sector 5, pe Facebook.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB