Antena 3 CNN Actualitate Locale Petrecere cu manele, stricată de polițiști și jandarmi la Craiova: 'Dacă intrați în curte, tai 20 din voi până mă prindeți'

Petrecere cu manele, stricată de polițiști și jandarmi la Craiova: 'Dacă intrați în curte, tai 20 din voi până mă prindeți'

O petrecere cu manele a fost stricată, ieri, de polițiști și jandarmi la Craiova, după ce vecinii s-au plâns de zgomot la numărul de urgență 112. Proprietarul casei în care se ținea petrecerea, înarmat cu un cuțit, i-a amenințat pe polițiști.

Totul s-a întâmplat, ieri, iar scandalul a fost filmat cu telefonul mobil chiar de soția proprietarului, respectiv cea care își serba ziua de naștere.

Mai multe echipaje de Poliție și Jandarmerie au intervenit, iar forțele de ordine au stat în fața casei și i-au rugat pe oameni să închidă muzica.

În acel moment, un bărbat, dezbrăcat până la brâu și înarmat cu un cuțit, a început să îi înjure și să îi amenințe pe polițiști și pe jandarmi.

În imagini se poate observa cum niciunul dintre polițiști nu a încercat să intre în curtea casei în care se afla bărbatul înarmat.

"Dacă intrați în curte, tai 20 din voi până mă prindeți", a strigat bărbatul către polițiști și jandarmi.

Scenele s-au petrecut sub ochii mai multor copii aflați în curte.

Subiecte în articol: Craiova
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian