Antena 3 CNN Politică Planul PNL pentru a da jos Guvernul Dăncilă. Dialog cu UDMR, ALDE și Victor Ponta

Planul PNL pentru a da jos Guvernul Dăncilă. Dialog cu UDMR, ALDE și Victor Ponta

<1 minut de citit Publicat la 16:07 12 Iul 2018 Modificat la 16:07 12 Iul 2018

PNL trebuie să negocieze cu UDMR, ALDE şi Victor Ponta pentru a da jos în sesiunea din toamnă Guvernul Dăncilă. Asta susţine senatorul PNL, Alina Gorghiu, potrivit căreia negocierile pentru trântirea guvernului Dăncilă ar trebui începute de astăzi.

„Avem nevoie să stabilim de acum cum vom aborda moţiunea de cenzură din toamnă. Da, această moţiune de care am trecut a fost un eşec, dar va trebui să ştim cum să deschidem uşile astfel încât să putem avea o colaborare cu UDMR, ALDE şi celelalte partide din Opoziţie de ale căror voturi avem nevoie, inclusiv Ponta. Acest dialog trebuie pornit de acum. Dacă cineva îşi imaginează că se pot recrea punţi rupte între noi şi alte partide în scurt timp de înşeală. Fac apel la conducerea partidului să reia dialogul începând de astăzi, cu orice alt partid în afară de PSD”, a declarat Alina Gorghiu, la Timişoara.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole