Chiar și cu un ocean între Europa și America, nu există vreo industrie de pe bătrânul continent care să nu fi fost afectată de acțiunile și deciziile președintelui Donald Trump.
Companiile și consumatorii deopotrivă suferă de pe urma tarifelor. Susținătorii acțiunilor împotriva crizei climatice suferă de pe urma deciziei lui Trump de a scoate SUA din diverse tratate crucial, precum Acordul Climatic de la Paris.
Bugetele naționale sunt și ele încordate la maximum după ce Trump a cerut cheltuieli mai mari în zona de apărare. Asta în timp ce armatele naționale își reconstruiesc efectivele și își regândesc strategiile.
Politicienii ies și ei la rampă, profitând de oportunitate – unii ca protectori împotriva tărăboiului lui Trump, alții ca acoliți ai populismului de inspirație MAGA.
Având în vedere întinderea lui, e greu să urmărești cu atenție impactul lui Trump 2.0. Politico a discutat cu opt experți din Europa și SUA și i-a întrebat – „În ce fel a schimb Trump Europa cel mai mult”.
Răspunsurile au variat serios – de la distrugerea NATO la schimbarea identităților politice la eșecuri în domeniul acțiunii climatice. Există, totuși, un numitor comun – acela că suntem în fața unui moment de cotitură pentru Europa.
Attila Demkó: „Vacanța strategică a Europei s-a încheiat”
Attila Demkó este analist de politici de securitate și scriitor, stabilit în Ungaria.
Trump a spulberat iluzia că ceea ce mulți cred a fi „valori comune” în Europa sunt, într-adevăr, comune. După cum se dovedește, unele dintre aceste valori — în mare parte liberale, de stânga și de extremă stângă — nu sunt împărtășite de toată lumea. Accentul pus pe multiculturalism, Wilkommenskultur (termenul german pentru o cultură a primirii, în special față de refugiați), concentrarea excesivă asupra corectitudinii politice și a problemelor de gen au creat o ruptură, iar această prăpastie adâncă nu este doar între Europa și SUA, ci și în interiorul Europei.
În timp ce țările europene mai mici (precum Ungaria sau Slovacia) și partidele din afara curentului principal (precum Rassemblement National din Franța, PiS din Polonia sau AfD din Germania), care se opun Wilkommenskultur, federalismului european și propun o Europă a națiunilor, puteau fi ignorate și izolate ca periferice, Trump și dreapta americană nu pot fi ignorați. Ruptura este reală și traversează chiar mijlocul majorității societăților occidentale.
Trump a transmis, de asemenea, clar că vacanța strategică a Europei s-a încheiat. Continentul trebuie să plătească prețul integral pentru propria apărare și aproape prețul integral pentru sprijinul acordat Ucrainei. Până acum, în ambele cazuri, blocul a vorbit frumos, dar nu a acționat. Trump ar putea, în cele din urmă, să învețe Europa să meargă — sau, dacă nu poate merge, măcar să o facă să înceteze să viseze și să predice.
„Trump s-ar putea să îi facă Europei un serviciu”
Kay Bailey Hutchison este fost ambasador al SUA la NATO.
Prin faptul că provoacă Europa să facă mai mult pentru propria apărare, președintele Trump s-ar putea să îi facă Europei un serviciu. Dacă europenii pot adopta un plan prin care să colaboreze pentru producția de echipamente și tehnologie militară, vor ieși mai puternici. Creșterea capacităților de apărare, cu contribuția fiecărei țări, va permite și beneficii economice semnificative.
De la Al Doilea Război Mondial încoace, Europa s-a bazat pe SUA pentru numeroase garanții de securitate. La fel ca președinții americani anteriori — republicani și democrați — președintele Trump a spus că este timpul ca responsabilitatea securității să fie împărțită mai echitabil între aliați. Pentru rezultate maxime, o împărțire mai egală a responsabilităților de securitate trebuie să producă și capabilități interoperabile.
Organizate de NATO, toate statele aliate dispuse și partenerii de încredere ar putea participa la construirea și fabricarea de echipamente, în timp ce instruirea militară și exercițiile intensificate ar putea pregăti toate țările NATO și partenerii de încredere pentru apărarea comună în cazul unor atacuri de severitate variabilă. Dacă Europa folosește cu înțelepciune cei 5% din PIB pe care le-a promis pentru priorități de apărare și lucrează împreună cu SUA și aliații de încredere, lumea va fi mai sigură pentru cei care caută libertatea — iar Europa va fi percepută drept un lider global semnificativ și de încredere.
„Una dintre cele mai puternice alianțe din timpurile moderne s-a slăbit”
Manfred Elsig este profesor de relații internaționale la World Trade Institute al Universității din Berna.
Din perspectiva relațiilor internaționale, cel mai important mod în care Trump a schimbat Europa este prin destabilizarea parteneriatului dintre SUA și Europa. Pe parcursul celor două mandate ale lui Trump, blocul a ajuns să realizeze că SUA nu mai este un partener apropiat și de încredere. Trump a erodat cel mai important capital politic al cooperării transatlantice: încrederea — fundamentul parteneriatului postbelic dintre SUA și Europa.
Pactul de securitate transregional, cu NATO în centrul său, a fost grav slăbit, afectând celebra „comunitate de securitate” a lui Karl Deutsch, construită pe un sentiment comun de valori și de „noi”. Ca urmare, Europa trebuie să-și regândească rapid arhitectura de securitate și să acționeze mai independent.
Un alt domeniu în care asistăm la efecte negative ale președinției Trump este piața transatlantică. În principal, „comunitatea comercială” nu mai este un model de comerț relativ liber, echitabil și stabil, iar relațiile de investiții conduc la mai puțină creștere și inovație. Efectele secundare sunt deturnarea comerțului și presiuni tot mai mari pentru protejarea piețelor de concurența străină. Drept urmare, Europa va căuta alți parteneri comerciali care cred într-un sistem bazat pe reguli, într-o încercare de a reduce riscurile și de a-și securiza lanțurile de aprovizionare.
Considerațiile de securitate economică vor fi integrate tot mai mult în agenda economică internațională a Europei, iar stimulentele pentru consolidarea blocului sunt, de asemenea, de așteptat să crească. În cele din urmă, investițiile Europei în diplomația climatică și cooperarea pentru dezvoltare suferă un recul din cauza „doctrinei retragerii” a SUA, care a început în 2016. SUA ocolesc sau instrumentalizează selectiv dreptul internațional, erodând solidaritatea globală și marginalizând politicile ambițioase de care planeta are urgent nevoie. Ca urmare, Europa va avea dificultăți în a găsi parteneri la nivel global și va continua pe calea acțiunii unilaterale atât în politicile climatice, cât și în cele de dezvoltare.
„Europa trebuie să se confrunte cu realitatea de a fi un continent sărac în resurse”
Heather Grabbe este cercetătoare la Bruegel, un think tank economic cu sediul la Bruxelles.
În ceea ce privește clima și mediul, Trump a distras Europa de la abordarea vulnerabilităților sale structurale pe termen lung în materie de resurse, creând panică în jurul apărării și comerțului. Prin generarea de crize legate de sprijinul militar american împotriva agresiunii ruse și de tarifele care lovesc economia europeană dependentă de comerț, Trump i-a pus pe liderii Europei în defensivă și i-a forțat să se concentreze pe securitatea pe termen scurt.
Desigur, acestea sunt probleme importante, dar ele deturnează atenția politică și bugetele publice de la măsuri care ar aduce securitate pe termen mai lung împotriva impactului schimbărilor climatice, piețelor volatile ale materiilor prime și lanțurilor de aprovizionare fragile, prin investiții în rezistență climatică și creșterea productivității resurselor.
Vladimir Putin poate sau nu să invadeze Europa, iar Trump poate sau nu să ne ajute să ne apărăm, dar schimbările climatice și indisponibilitatea resurselor vor afecta cu siguranță economia europeană. Europa trebuie să se confrunte cu realitatea de a fi un continent sărac în resurse, nu doar în combustibili fosili, ci și în multe alte materii prime.
Iar în timp ce Trump încearcă să mențină dependența Europei de gazul natural lichefiat american ca înlocuitor pentru gazul rusesc, aceasta este cea mai scumpă modalitate de a alimenta economia și, în același timp, încetinește tranziția către o securitate energetică reală. Subvențiile pentru combustibili fosili, de peste 100 de miliarde de euro pe an, mențin Europa vulnerabilă față de SUA și alți exportatori, în loc să cheltuiască banii contribuabililor pe electrificare, extinderea producției de energie regenerabilă și construirea rețelelor și interconectorilor care ne-ar aduce independența.
„Turbulențele declanșate de SUA la nivel global i-au forțat pe mulți europeni să se maturizeze”
Aliona Hlivco este fondatoarea și CEO-ul St. James’s Foreign Policy Group și fostă politiciană ucraineană.
Turbulențele declanșate de SUA la nivel global i-au forțat pe mulți europeni să se maturizeze. Aceștia au realizat în sfârșit că nu se mai pot odihni în confortul acordurilor comerciale previzibile și nici să se bazeze pe faimosul mecanism de reglementare lent, dar constant, al continentului pentru a menține lucrurile pe linia de plutire.
Europa s-a trezit la realitatea că trebuie să treacă de la ritmul și mentalitatea unui portavion — vast, greu și plin de resurse, îndreptându-se greoi spre o destinație stabilită cu ani în urmă — la cea a unei drone maritime: rapidă, agilă, flexibilă și capabilă să lovească cu precizie exact în locul și momentul potrivit.
Această nouă agilitate se manifestă inegal pe continent, dar este în mod clar în curs de apariție. Germania depășește în sfârșit, și pe bună dreptate, paralizia postbelică, recâștigându-și rolul de putere economică și de „flanc estic al NATO”, după cum mi-a spus un oficial al Bundeswehr-ului la începutul acestui an. Franța, de mult timp campioană a „autonomiei strategice”, a găsit în cele din urmă spațiul pentru a acționa în această direcție.
Țările din nordul Europei — Scandinavia și statele baltice — conduc inovația în apărare, reînarmarea și noua generație de descurajare, inclusiv prin asumarea unui rol de lider în sprijinirea Ucrainei. Ele au construit, de asemenea, o punte durabilă și crucială cu Regatul Unit prin Forța Expediționară Comună, menținând astfel singura putere nucleară europeană, în afară de Franța, strâns legată de continent după Brexit.
Forța militară ar putea deveni factorul decisiv care va determina cine va conduce Europa în următorii 50 de ani, iar din acest punct de vedere, Polonia se afirmă rapid ca unul dintre cei mai puternici membri ai UE. Europa se schimbă. Nu-și mai poate permite inerția sau iluzia că declarațiile pot înlocui acțiunea. În timp ce UE continuă să se confrunte cu imprevizibilitatea SUA — posibil dincolo de al doilea mandat al lui Trump — țările europene profită de moment. Într-o eră a multilateralismului geopolitic incert, ele joacă cele mai bune cărți ale lor, sperând să obțină descoperirile care vor redefini viitorul Europei.
„Președinția lui Trump a avut un efect profund și contradictoriu asupra identității politice europene”
Aleksandra Sojka este conferențiar universitar de politică europeană la Universitatea Carlos III din Madrid.
Cel mai mare impact al lui Trump asupra Europei a fost forțarea blocului să se confrunte cu dependența sa strategică față de SUA. Al doilea său mandat a zguduit fundamental alianța transatlantică, expunând slăbiciunea critică a Europei: absența unor capacități reale de apărare și securitate independente de sprijinul american.
Angajamentul oscilant al lui Trump față de NATO și sprijinul inconsistent pentru Ucraina au transformat reînarmarea europeană într-o necesitate urgentă, mutând opinia publică dincolo de elita politică. Această presiune a creat o convergență remarcabilă între liderii europeni, permițând decizii anterior imposibile din punct de vedere politic — precum excluderea cheltuielilor de apărare din calculele deficitului bugetar și alocarea de fonduri pentru achiziții militare europene coordonate și inițiative comune de apărare.
Deși persistă dezacorduri privind strategiile concrete, această schimbare fundamentală este incontestabilă. Dincolo de apărare, consider că președinția lui Trump a avut un efect profund și contradictoriu asupra identității politice europene. Divergența administrației sale față de sprijinul european tradițional pentru multilateralism, precum și față de pozițiile UE privind clima, comerțul și normele democratice, a energizat ambele tabere ale conflictului politic european.
Pe de o parte, a încurajat partidele eurosceptice și populiste, oferindu-le validare externă pentru narațiunile lor privind suveranitatea națională și migrația. Pe de altă parte, a declanșat un efect de unitate în rândul europenilor care apreciază tot mai mult realizările integrării și protecțiile democrațiilor lor. Încrederea în instituțiile UE a revenit la nivelurile de dinainte de criză, iar sprijinul pentru politicile la nivelul întregului bloc a atins un maxim istoric.
În esență, Trump ar putea deveni, fără intenție, un catalizator al unității și autonomiei europene, chiar dacă amplifică diviziunile din interiorul societăților europene.
„Ne-a arătat o viziune distopică”
Sunder Katwala este directorul British Future.
Trump a schimbat Europa cel mai mult prin faptul că ne-a arătat viziune distopică despre cum poate arăta viitorul nostru. Liderii noștri, dar și publicul european nu aveau o hartă conceptuală a felului în care putea arăta aceasta lume necunoscută, în care un guvern american pare să reprezinte o nouă amenințare dinspre Vest la adresa păcii, prosperității și democrației.
Atât timp cât această situație persistă, ea presupune o muncă dificilă de regândire a ideilor noastre în materie de politică externă și apărare, comerț și economie, tehnologie și democrație. Cel mai semnificativ impact ar putea fi de natură politică. Efortul administrației Trump de a-și exporta propria viziune asupra conflictului și polarizării a transformat tradiționala putere soft de atracție a Americii într-un factor de descurajare.
„Era Trump a scos în evidență criza de suveranitate a UE”
Thiemo Fetzer este economist și profesor la Universitatea din Warwick și la Universitatea din Bonn.
Era Trump a scos în evidență criza de suveranitate a UE, cea mai vizibilă în domeniile digital și financiar. Acum este momentul ca Europa să decidă cum își va construi viitorul economic: se va alinia cu SUA sau cu China, sau este capabilă să reimagineze o cale înainte mai ambițioasă, dar autonomă?
Prin controlul platformelor digitale-cheie și al sistemelor de plăți, SUA dețin o putere enormă asupra datelor și finanțelor globale, putând acorda sau refuza accesul unor țări sau industrii întregi. Acest model economic american — construit pe servicii, financiarizare și surse energetice precum gazele naturale și petrolul brut — a alimentat inovația, dar a creat și inegalități profunde și disfuncții sociale.
Pentru Europa, alinierea la acest model promite acces la capital și tehnologie, dar riscă dependență și diviziune, pentru că SUA ar putea antrena statele membre unele împotriva altora. China oferă un model alternativ, bazat pe suveranitatea datelor și pe o bază industrială puternică. Strategia sa de electrificare a tuturor sectoarelor reprezintă un bonus suplimentar în abordarea crizei climatice comune. Totuși, urmarea drumului Beijingului ar putea slăbi industria manufacturieră europeană.
Există, însă, o a treia cale: Europa își poate construi propria independență economică și tehnologică, în loc să aleagă între Washington și Beijing. Aceasta ar însemna finalizarea pieței unice, astfel încât bunurile, capitalul și serviciile digitale să circule liber peste granițe — creând scară, reducând birocrația și ajutând companiile tehnologice europene să concureze la nivel global.
Un mediu de afaceri european cu adevărat fără frontiere ar păstra talentul și investițiile în Europa, în loc să le lase să curgă spre SUA sau Asia. Punerea în comun a resurselor de apărare ar putea, de asemenea, să facă Europa mai puternică și mai eficientă, eliberând fonduri și capacitate industrială pentru noi sectoare precum energia curată și producția avansată. Extinderea rolului internațional al euro ar face Europa mai puțin dependentă de dolar și i-ar consolida influența financiară externă.
Această cale ar lega creșterea Europei de valorile sale fundamentale — demnitate, viață privată, protecția datelor, responsabilitate și statul de drept — integrându-le în sistemele sale digitale și economice. Procedând astfel, Europa poate continua să colaboreze pragmatic cu SUA, China și alții pentru stabilirea regulilor globale. Revine europenilor sarcina de a-și modela propriul destin.