Antena 3 CNN Actualitate Social Primele declarații ale jandarmului care a lovit protestatari la mitingul de sâmbătă din București

Primele declarații ale jandarmului care a lovit protestatari la mitingul de sâmbătă din București

de M.Z.    |   

O jurnalistă a reuşit să obțină primele declarații ale jandarmului care ar fi lovit un bătrân la protestul de sâmbătă din București.

Jurnalista l-a identificat pe jandarmul surprins pe imagini că lovește un bătrân în timpul protestului. Răducu Șerban are 33 de ani, lucrează de zece ani în Jandarmerie, şi este originar din comuna Padina, scrie jurnalista pe pagina de Facebook.

„Dacă vedeţi toate ordinele după care ne executăm activitatea şi toate tehnicile de intervenţie pe care noi le avem şi gradualitatea folosirii forţei, cred că o să vă daţi seama că, dacă nu mai puteam face faţă folosind forţa fizică, următorul pas era să folosim tot mijloacele corporale. După aceea, sunt mijloacele intermediare şi, după aceea, armele de foc. A fost următorul grad, din momentul în care în cordonul acela nu mai făceam faţă. Era spart cordonul şi am intervenit acolo unde erau probleme”, a declarat jandarmul pentru Ramona Ursu.

Un jandarm a fost filmat în timp ce loveşte manifestanţi din Piaţa Universităţii. Reacția Jandarmeriei - VIDEO

Subiecte în articol: proteste jandarm
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște