Primul om care a apărut vreodată la televizor. Povestea tânărului care a ajuns vedetă fără să știe

Acum o sută de ani, pe 2 octombrie 1925, inventatorul scoțian John Logie Baird a reușit să transmită pentru prima dată o imagine în mișcare a unui chip uman. Prima „vedetă” a televiziunii a fost un tânăr funcționar, William Taynton, care patruzeci de ani mai târziu s-a întors la TV pentru a povesti BBC despre acel moment istoric.

Încă din anii 1850, oamenii de știință încercau să facă posibilă televiziunea, dar abia un inventator solitar, care lucra cu lămpi de bicicletă, lemn reciclat și cutii de biscuiți, a reușit să transforme ideea în realitate. Până atunci, John Logie Baird fusese un inventator prolific, dar cu rezultate amestecate. Fragil din cauza sănătății și declarat inapt pentru a lupta în Primul Război Mondial, fiul de preot și-a găsit drumul în altă parte.

A lucrat la o companie de electricitate, dar și-a păstrat spiritul de explorator și antreprenor. Inspirat de o povestire a scriitorului său preferat, H.G. Wells, a încercat să creeze diamante artificiale din carbon, folosind cantități uriașe de electricitate. Rezultatul? Nu diamante, ci o pană de curent în jumătate din Glasgow.

Tot el a încercat și un remediu „de casă” pentru hemoroizi, care a eșuat spectaculos - un exemplu perfect pentru avertismentul „Nu încercați asta acasă”.

Chiar și așa, Baird a avut și reușite. Cu banii rămași din vânzarea micilor sale afaceri cu șosete și săpun, și-a închiriat în 1923 un spațiu modest în Hastings, pe coasta de sud a Angliei. Aerul mării i-a făcut bine plămânilor bolnavi, dar laboratorul improvizat era orice altceva decât sigur. Acolo a început primele experimente de televiziune, folosind ce găsea la îndemână - inclusiv o ladă de ceai transformată într-un motor.

Inima sistemului său era un disc uriaș, care se învârtea cu viteză și „rupea” imaginea în bucăți. Semnalele erau trimise și reasamblate, până când din ele se forma o imagine mișcătoare. Când a reușit să transmită prima siluetă, Baird a demonstrat că televiziunea nu mai era doar un vis.

„Mi s-a părut atât de entuziasmat și puțin nebun la momentul respectiv”, povestește William Taynton.

După ce s-a electrocutat în laboratorul din Hastings, Baird a decis că e timpul pentru un nou început la Londra. A găsit un apartament deasupra unui magazin de pe 22 Frith Street, în Soho, și l-a transformat în laborator. Acolo, aparatul său improvizat degaja atâta căldură încât oamenii nu puteau rezista prea mult în fața lui. Până atunci folosea o păpușă de ventriloc, botezată Stooky Bill, dar pe 2 octombrie 1925 a avut nevoie de un om în carne și oase.

Așa a intrat în poveste William Taynton, un tânăr de 20 de ani care lucra la biroul de la parter. Patruzeci de ani mai târziu, el își amintea pentru BBC cum Baird a dat buzna peste el, entuziasmat, aproape trăgându-l de mână spre laborator: „Era atât de emoționat încât nu găsea cuvintele. Doar voia să urc cât mai repede”.

Laboratorul arăta ca un haos: fire atârnând de tavan, cabluri pe jos, discuri de carton cu lentile de bicicletă, lămpi, baterii vechi și motoare improvizate. „Aparatura lui era un dezastru”, spunea Taynton.

Baird l-a așezat în fața transmițătorului, primul „subiect uman” după păpușa de lemn. Căldura lămpilor era sufocantă, iar Taynton se temea să nu pățească ceva, dar inventatorul l-a liniștit și a fugit la receptor, să vadă dacă apare imaginea. „Am intrat în focalizare, dar nu am rezistat mai mult de un minut. Era prea fierbinte”, povestea tânărul. Pentru osteneală, Baird i-a dat două șilingi și șase pence - „prima plată pentru televiziune” - și l-a rugat să mai stea.

Ca să surprindă mișcarea, i-a cerut să scoată limba și să facă grimase. „Mă prăjeam de viu”, și-a amintit Taynton, dar a rezistat câteva secunde în plus. Apoi Baird a izbucnit de bucurie: „Te-am văzut, William, te-am văzut! Am televiziune, prima imagine adevărată de televiziune!”.

Taynton nici măcar nu știa ce e „televiziunea”, așa că au făcut schimb de locuri. De data asta, el a privit printr-un mic vizor și a văzut chipul lui Baird pe ecran - mic, tremurat, doar niște umbre și linii care curgeau în jos. „Dar era o imagine, și se mișca. Asta era tot ce conta”, povestea el.

Încântat, Baird l-a întrebat cum i se pare. „I-am spus direct: ‘Nu e mare lucru, domnule Baird. E foarte primitiv. Îți văd fața, dar fără detalii.’ El mi-a răspuns: ‘E începutul. Vei vedea că televiziunea va fi în toate casele, din țară și din lume.’”

Și a avut dreptate. Pe 26 ianuarie 1926, Baird a făcut prima demonstrație publică de televiziune. Chiar dacă aparatul său a fost repede depășit de tehnologii mai performante, el a deschis drumul spre tot ce a urmat.

În 1951, la cinci ani după moartea inventatorului, Taynton a revenit la 22 Frith Street pentru inaugurarea unei plăci memoriale. Atunci, președintele Television Society a spus: „Deși placa e aici, în inima Londrei, adevărata lui moștenire e în pădurea de antene care se ridică peste tot în țară.” Doar câțiva ani mai târziu, televiziunea transmitea aselenizarea, iar ficțiunea devenise realitate.