Punctul de inflexiune cu ambulanță neagră și TikTok. Dragoș Stanca: O societate în care ficțiunea are mai mult succes decât realitatea

În ultimii 15 ani am construit, cărămidă cu cărămidă, o societate în care ficțiunea circulă mai repede decât adevărul. Iar acum culegem roadele: la Cluj, un echipaj de ambulanță a fost atacat cu bâte, topoare și pietre de oameni convinși – de un clip văzut pe telefon – că li se fură copiii. Cei care au sărit la salvatori aveau între 18 și 24 de ani. Sunt exact generația care s-a născut și a crescut cu algoritmii în buzunar și care astăzi se „informează”, în proporție de două treimi, din social media.

Cum am ajuns aici? De ce o minciună de pe TikTok ajunge să provoace violență pe o stradă din România? Și, mai ales, se mai poate face ceva?

Într-un interviu pentru Antena3.ro, Dragoș Stanca, expert în media digitală, avertizează că nu ne confruntăm cu un accident izolat, ci cu rezultatul previzibil al unui întreg model de business – unul construit pe atenția noastră și pe totala lipsă de responsabilitate socială. 

La capătul acestui drum stă un pericol pe care n-am prefera să îl vedem transformat în realitate: o societate în care peste jumătate dintre oameni sunt analfabeți digitali și funcționali, în care ficțiunea are mai mult succes decât realitatea, ajunge în punctul în care nu se mai poate conduce singură. Iar acolo unde democrația nu mai funcționează, avertizează Stanca, singura alternativă rămasă e dictatura.

Reporter: Am urmărit cu toții cazul ambulanței din Cluj – un echipaj medical atacat cu bâte, topoare și pietre de oameni convinși că le fură copiii. Cum am ajuns aici? Ce s-a întâmplat, de fapt, în ultimii ani ca să ajungem în punctul în care o minciună văzută într-un clip pe TikTok se transformă în violență pe stradă?

Dragoș Stanca: Se întâmplă de mai bine de 15 ani și mai intens de vreo 10 ani. Ce se întâmplă? Asistăm la asaltul dezinformării algoritmice asupra mediului convențional de informare, care era constituit – și nu prea mai este, din păcate – de media tradițională.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că, odată cu explozia platformelor social media, dar și cu explozia automatizării distribuției de conținut și publicitate în spațiul web – pentru că nu este o problemă doar în social media, este o problemă generală în spațiul web; inclusiv banner-ele, inclusiv recomandările de conținut pot fi sponsorizate și pot conține informații false, și se întâmplă asta deja –, acest asalt este dat de modelul de afaceri, modelul de business al întregului mediu digital în era numită Web 2.0.

„Algoritmilor nu le pasă dacă există democrație sau anarhie. Nu au responsabilitate socială”

Web 2.0 înseamnă momentul în care internetul a devenit bidirecțional, adică am trecut din etapa unidirecțională în care doar citeam informații legate de lucrurile publicate de redacții sau de bloggeri și așa mai departe. Web 2.0 a adus această noțiune de interactivitate, iar apoi s-a creat acest model de afaceri în care cu cât ai mai multă atenție, cu atât ai mai multe venituri.

Iar algoritmii, pentru că nu au responsabilitate socială și nici nu le pasă dacă există democrație sau anarhie, au optimizat corect din punct de vedere al modelului de business – bineînțeles, nu din punct de vedere al impactului social. Am ajuns în situația în care ficțiunea a devenit realitate în spațiul digital, iar realitatea nu prea mai contează.

În pandemie s-a văzut foarte bine asta: Alphabet și Meta au avut explozii de 60-70% în încasări, după care au revenit la un ciclu normal de creștere a veniturilor.

Părerile de pe rețelele sociale nu înseamnă știri. Și nici adevăr, de multe ori

Deci, sfada noastră continuă. Tensiunile din digital s-au dovedit a fi foarte profitabile. Acel moment s-a perpetuat, amplificat, iar tehnologiile s-au perfecționat.

Iar acum, în România suntem în faza unui cocktail perfect. Pe de o parte, avem un consum excesiv de informație din zona algoritmică, din social media, unde informarea corectă nu mai are loc să respire sub asaltul „știrilor”, de genul celei cu ambulanța.

Populația de sub 35 de ani folosește ca sursă de „asumată informare” social media în proporție de 65-70%. Atenție: 65-70% dintre oameni se informează – ei cred că se informează – din social media.

Aceasta este o primă mare problemă, și anume aceea că noi considerăm o mașinărie gândită pentru optimizarea vânzărilor în e-commerce drept o mașină bună pentru a ne informa sau o sursă bună de a ne informa. Asta ar fi o problemă majoră: și anume că nu ne mai informăm; noi ne dezinformăm ca societate globală și locală în mod programatic.

Analfabeți funcțional și analfabeți digital

În al doilea rând, avem problemele pe care le avem noi ca societate. Analfabetismul media și cel digital sunt la cote extraordinar de ridicate. Dacă ne uităm în Eurostat sau în Digital Decade (DESI), vedem că undeva la 70% din populație este, am putea spune, analfabetă din punct de vedere digital.

Adică nu prea înțelege cum funcționează tehnologia, nu înțelege cum funcționează algoritmii, ia lucrurile așa cum sunt, nu poate să facă o distincție între o știre difuzată de o televiziune și un video pe care îl vede online și care arată ca o știre de televiziune și așa mai departe.

Când agresivitatea din online „coboară” în viața de zi cu zi

Iar nu în ultimul rând, vedem în Raportul Național privind Literația o cotă alarmantă de peste 40% de analfabetism funcțional, mai ales în rândul persoanelor tinere. Problemele sunt, de fapt, mai ales în rândul persoanelor tinere, care au și crescut în acest mediu.

Deci avem trei elemente majore: dezinformarea și asaltul ficțiunii asupra realității; lipsa capacității de a înțelege ce se întâmplă din punct de vedere digital; lipsa înțelegerii, în general, a ceea ce citim și consumăm.

Prin urmare, oricum ne așteptăm să avem altfel de știri. Era doar o chestiune de timp să vedem și în spațiul real manifestări care deja au devenit banale în spațiul digital.

Pentru că astfel de incitări la violență, comentarii agresive și așa mai departe sunt „normale” în social media. Acum nu fac decât să se reverse în afara social media.

„Nu putem nici interzice platformele, nu putem nici lua măsuri peste noapte”

Reporter: Vorbiți des despre lipsa educației media și digitale la noi. Iar tinerii care au atacat echipajul ambulanței aveau între 18 și 24 de ani – exact generația care își ia informația de pe TikTok. Cine, cum și cu ce bani ar putea construi o metodă prin care acești tineri să învețe să distingă adevărul de minciună? Pentru că, până acum, pare că instituțiile doar își pasează vina una alteia.

Dragoș Stanca: O problemă sistemică atât de profundă nu se poate rezolva prin rețete magice. Este ca și cum am spune că am fi lăsat la liber fumatul la copii și adolescenți și doar după 20-30 de ani ne-am fi prins că asta s-ar putea să le dăuneze dezvoltării creierului și, eventual, chiar să-i ucidă de tineri pentru că fac cancer la plămâni, iar apoi încercăm peste noapte să-i obligăm pe toți să se lase de fumat.

În primul rând, zona de social media și dependența creată de algoritm este deja un fapt dovedit științific. Deci nu putem nici interzice platformele, nu putem nici lua măsuri peste noapte. Ce putem face însă?

Politicieni și oameni din zona de „putere reală” sunt printre cei care „promovează la greu dezinformarea”

Dacă oamenii din lumea politică și zona de putere reală – servicii și alte structuri – au o minimă responsabilitate, ar trebui, în primul rând, să își privească în ochi propriile ogrăzi. Folosesc cumva banii destinați informării corecte a publicului în sensul în care le-au fost alocați de noi, cetățenii?

Sau îi folosesc pentru campanii de dezinformare atacându-și oponenții politici? Pentru că, din nefericire, de regulă este a doua variantă. Adică ei sunt în primul rând cei care ar trebui să ne protejeze, dar care sunt, de fapt, o parte din problemă.

Toate partidele politice din România promovează la greu dezinformarea în atacarea inamicilor politici, pentru că s-a văzut că așa merge. La fel, partidele care câștigă în toate sondajele electorale sunt și cele care au acordat social media cea mai mare atenție, sunt cei care stau de dimineața până seara în live-uri, nerăspândind informații reale în nouă cazuri din zece.

„Este și vina profesorilor: mulți dintre ei refuză să se actualizeze, și devin și ei idioți utili în acest ecosistem al răspândirii teoriilor conspirației”

Prin urmare, există o rețetă care funcționează și atunci, pentru toți cei care sunt în zona concursului pentru acapararea puterii, e practic o problemă tentantă să facă la fel, nu să rezolve problema. Deci, în primul rând trebuie să renunțăm la ipocrizie.

În al doilea rând, să renunțăm la o altă ipocrizie, și anume că este doar vina elevilor. Nu, nu este doar vina elevilor, este și vina profesorilor, pentru că mulți dintre ei refuză să se actualizeze și devin și ei idioți utili în acest ecosistem al răspândirii teoriilor conspirației.

„Au habar liderii marilor sindicate care este, de exemplu, procentul cadrelor didactice din România care cred în teorii ale conspirației?”

Haideți să vedem ce facem cu sindicatele din educație, care e foarte bine că sunt foarte active atunci când vine vorba de anumite reforme salariale sau de altă natură, dar haideți să le întrebăm puțin ce fac ele pentru educarea educatorilor?

Au habar liderii marilor sindicate care este, de exemplu, procentul cadrelor didactice din România care cred în teorii ale conspirației, care poate la clasă răspândesc teorii ale conspirației, crezând că fac educație? Nu știu, întreb. Ar trebui să avem această cifră, ar trebui să educăm educatorii în primul rând, ca educatorii să poată educa elevii.

„De ce nu se aplică Digital Services Act în România? Pentru că a devenit o problemă geopolitică”

Ar trebui să avem o clasă politică mai puțin ipocrită și mult mai aplecată către problemele reale ale societății. Ar trebui să avem oameni în funcții de decizie care înțeleg tehnologia – nu e cazul, din păcate, nu înțeleg tehnologia – și care pot să reglementeze înțelegând tehnologia aceste lucruri.

Și mai e un lucru: bază legală și bază formală există. Avem Digital Services Act (DSA), care oferă tuturor statelor din Uniunea Europeană toate instrumentele de care au nevoie pentru a lua astfel de măsuri.

De ce nu se aplică Digital Services Act în România? Pentru că a devenit o problemă geopolitică.

Din nefericire, guvernul Statelor Unite nu susține Digital Services Act, îl contestă și chiar și-a instruit ambasadele să conteste Digital Services Act ,pentru că asta dăunează intereselor de business ale platformelor social media americane. Deci, iată, intrăm într-o discuție și mai complicată.

ANCOM, între ciocan și nicovală

Iar ANCOM, care este autoritatea locală responsabilă pentru implementarea Digital Services Act, este, mă tem, prinsă într-o ecuație imposibilă: pe de o parte, cei din Uniunea Europeană îi cer să facă niște lucruri; pe de altă parte, nu prea poate să facă acele lucruri ca să nu supere actuala putere americană.

Și victimele colaterale cine sunt? Suntem noi, cei care trebuie să trăim civilizat într-o societate care nu prea face pași în direcția dezvoltării spre mai bine, ci în unele zile pare că e din ce în ce mai puțin bine, ca să nu zic mai rău.

Platformele care permit răspândirea minciunilor la infinit

Reporter: TikTok susține că elimină 98% din dezinformare. Cum se împacă cifra asta cu un singur clip care ajunge să provoace o agresiune în lumea reală? Mint platformele? Și cât de adevărat e că, în acest moment, ele conduc singure întregul spațiu digital, după bunul lor plac?

Dragoș Stanca: Păi, eu nu pot să suspectez direct de minciună aceste platforme, dar pot să le suspectez de lipsă de onestitate 100%. Dacă 98% din dezinformare este eliminată și 2% face TikTok să arate în halul în care arată, mă tem că avem  o problemă mult mare decât ne imaginăm. Adică dacă doar 2% din dezinformarea care rămâne neidentificată și neeliminată din platforme provoacă haosul informațional cu consecințe în plan social azi-mâine... păi nu știu ce să zic.

Atunci probabil că e ca și cum platformele își recunosc înfrângerea în această luptă. Că dacă ei spun „da, eliminăm 98%, dar totuși acel 2% face atât de mult rău în continuare și atâta dezinformare”, înseamnă că e o problemă sistemică mai profundă și atunci ar trebui să avem niște măsuri care să aibă un impact mult mai clar.

Din nefericire pentru platforme, acest impact mult mai clar înseamnă costuri pentru ele.

Într-o economie capitalistă, în situația în care majoritatea sunt listate la bursă, avem acest conflict economic, nu doar principial sau geopolitic.

„Un întreg ecosistem al profitabilității, dar al lipsei totale de responsabilitate socială”

Pentru că platformele ar avea ce să facă: în loc să dea afară oameni și să-i înlocuiască cu inteligență artificială și roboți, ar putea să angajeze mai mulți fact-checkeri; în loc să lase pe oricine să demareze o campanie online plătind cu un card care, sigur, funcționează prin sistemul financiar-bancar, dar care nu are un proprietar cunoscut pentru că nu respectă legislația legată de obligația de a-ți cunoaște clientul... Dacă poți să pornești o campanie anonim într-o astfel de rețea socială, la ce să ne așteptăm? Cum ne așteptăm ca toți cei care nu au niciun fel de responsabilitate să-și asume vreo responsabilitate?

Este un întreg ecosistem al profitabilității, dar al lipsei totale de responsabilitate socială. Și asta este o problemă sistemică pe care eu cred că o vor constata generațiile viitoare și vor râde de noi. Adică este de un absurd extraordinar.

Dacă o privești rațional, este de un absurd extraordinar întregul setup în care ne aflăm. Cum ne așteptăm noi să funcționeze o societate democratică sau o societate, în general, dacă nimeni nu mai are un teren comun?

Să vă dau un alt exemplu mai ușor de înțeles: dacă într-o familie – mama, tata și cei doi copii – fiecare membru al familiei vrea să meargă în vacanță în altă parte, cum ar putea acea vacanță să fie vreodată reușită?

Dacă tata vrea la munte, mama vrea la mare, copiii vor în străinătate, unul dintre ei vrea la țară în România și altul vrea în Bali? Dacă nu există un teren comun pe care să putem funcționa, noi nu putem funcționa nici ca familie, darămite ca societate.

Cum ne-ar putea salva inteligența artificială

Noi trebuie să resetăm toate aceste lucruri, să avem această discuție obiectiv, să avem lideri – președinte, premieri și așa mai departe – aliniați 100% și cu o înțelegere deplină a ceea ce se întâmplă. Comunicatori buni, care să explice oamenilor de ce, de fapt, prin această zăpăceală servim, de fapt, interesele inamicilor României. Și poate în 5, 10, 15 ani să ne mai revenim la realitate.

Sau mai există și varianta cealaltă, preferată – sunt convins – de cei care ne conduc: că se va rezolva de la sine, pentru că e o problemă care privește și alte țări, mult mai închegate decât suntem noi, și că va apărea o soluție la nivel european sau global care o va rezolva.

Nu este exclus să avem din nou noroc la acest capitol, pentru că am mai avut în istorie, și să vedem că, de exemplu, explozia inteligenței artificiale, în ciuda pesimismului multora, va aduce mai degrabă un impact pozitiv în informarea noastră.

Pentru că modelele de inteligență artificială nu au niciun interes să dezinformeze utilizatorii; au interesul să furnizeze răspunsuri corecte, pentru că asta le diferențiază și așa ne conving să ne facem abonamente – pentru a avea niște aliați de nădejde, nu niște aliați care ne prostesc ca să punem mai multe întrebări.

Modelul lor de afaceri nu se bazează pe captarea atenției noastre la infinit în aceste aplicații. Din contră: cu cât stăm mai mult în aplicații, cu atât costurile lor de procesare cresc.

Așadar, ar putea să apară o salvare și o speranță de acolo. Dar până apare salvarea, avem azi o problemă. Iar problema de azi este rezultatul ignorării acestei probleme în ultimii 10-15 ani.

Așa că va trebui să luăm și niște măsuri probabil mai hazardate, deci nu neapărat eficiente, și nu neapărat sigure din punct de vedere al echilibrului democratic, pentru că ar putea crea și precedente pentru abuz. Deci este o ecuație complicată.

Cel mai grav scenariu

Reporter: Care e cel mai grav scenariu care ar putea apărea din cauza dezinformării de pe rețele? Am avut criza din Ceuta, avem acum atacul asupra echipajului de ambulanță – ce se poate întâmpla și mai rău de atât?

Dragoș Stanca: S-a întâmplat un lucru foarte grav și la invadarea Capitoliului. Adică, din punctul ăsta de vedere, a fost probabil cel mai îngrijorător și interesant fenomen de asalt al dezinformării din virtual în spațiul real.

Este posibil însă să ne aflăm într-un punct foarte jos din care să începem să ne revenim, să spun așa. Adică există, privind prin ochelari mai optimiști, și această posibilitate: ca aceste incidente care, Doamne ferește, puteau fi mult mai grave (cum s-a întâmplat în 2017 în India, unde în urma unei dezinformări prin WhatsApp au murit 29 de oameni într-un scandal foarte asemănător, tot cu răpiri de copii și cu tot felul de tâmpenii de acest fel)... deci s-ar putea să ne trezim pentru că apar din ce în ce mai multe episoade de genul ăsta și să ne dăm seama că e cazul să luăm niște măsuri mai ferme.

Una dintre cele mai importante chestiuni care trebuie să se întâmple este aducerea în mainstream a discuțiilor care până recent au fost doar așa, niște discuții în cercuri de inițiați – dacă vreți, în cercuri de educatori media, în cercuri de oameni din industria de marketing și comunicare. N-a fost o discuție care neapărat să ajungă subiect de conversație în pauzele din școli, să vorbească elevii între ei despre asta.

Deci, în primul rând, cred că ar trebui să ducem în mainstream toată această discuție și să explicăm cât se poate de rațional și pe înțelesul tuturor că informarea corectă este un efort personal și că nu e neapărat obligația vreunui guvern sau a vreunor autorități să ne informeze. Există, în primul rând, o responsabilitate a noastră.

Pe de altă parte, trebuie să descurajăm actorii care au făcut un întreg model de business sau un imperiu din asta. Și nu vorbim aici doar de rețelele sociale, atenție!

Vorbim inclusiv de televiziuni care își arogă dreptul sau titlul de a fi televiziuni de știri când ele fac, de fapt, dezinformare și propagandă, nu marchează publicitatea, consumă bugete de la partidele politice ca să ne îmbuibe capul cu tot felul de aberații care servesc unor interese și așa mai departe.

Adică, odată ce ajungem la concluzia că chiar suntem într-un punct de cotitură de la care încolo, într-un scenariu foarte negativ, putem să dăm în anarhie sau alte situații de genul ăsta, cred că trebuie să avem un moment de reset, de trezire și de readucere a unor principii, inclusiv cele legate de răspunderea editorială și legală pentru cele răspândite în spațiul public.

Dumneavoastră, la Antena 3, nu puteți să dați o știre și să spuneți după aceea că a fost o știre falsă, dar nu știți cine a difuzat-o. Aveți un responsabil care poate răspunde juridic pentru faptele sale.

„O populație total needucată, total neinformată nu mai poate să se autoguverneze”

Deci un scenariu negativ este acesta. Și mai este un pericol, un pericol poate ignorat, în care vom ajunge cu toții, atenție, la concluzia că într-o societate formată din analfabeți digitali și funcționali de peste 50%, în care ficțiunea are mult mai mult succes decât realitatea, în care realitatea nu mai contează... alternativa pentru a avea totuși o societate funcțională este, din nefericire, dictatura, autocrația sau ceva de genul ăsta. Pentru că o populație total needucată, total neinformată nu mai poate să se autoguverneze.

Deci, cumva, poate că sperietoarea care ar trebui să ne trezească pe toți este exact aceasta: și anume că, dacă nu vom lua măsuri, în mod evident democrația nu mai are cum să funcționeze. Iar alternativa nu poate fi decât o dictatură sau ceva asemănător, din care să reieșim cu greu, poate după altă jumătate de secol sau ceva de genul acesta.

Sper să nu fie cazul, sper să ne trezim, sper să avem înțelepciunea să evităm acest scenariu ușor apocaliptic, dar care nu poate fi exclus.