Antena 3 CNN Politică PUSL și IE Națională au celebrat Ziua Universală a Iei: „Un popor care își respectă tradițiile își respectă și viitorul”

PUSL și IE Națională au celebrat Ziua Universală a Iei: „Un popor care își respectă tradițiile își respectă și viitorul”

G.A.
1 minut de citit Publicat la 16:39 24 Iun 2026 Modificat la 16:39 24 Iun 2026
Foto: PUSL

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), în parteneriat cu IE Națională, a organizat la sediul central din București un eveniment dedicat Zilei Universale a Iei, simbol al patrimoniului cultural și al identității românești.

Desfășurat sub mesajul „Cultivăm rădăcinile, construim viitorul”, evenimentul a adus în atenția publicului importanța păstrării tradițiilor românești și a valorificării acestora într-o societate modernă, în care identitatea culturală rămâne un reper esențial.

Președintele Biroului de Coordonare și Strategie al PUSL, Lavinia Șandru, a subliniat că ia românească reprezintă mult mai mult decât un obiect vestimentar.

„Ia românească este mai mult decât o haină. Este o poveste cusută cu răbdare, cu talent și cu dragoste de neam. Fiecare model, fiecare culoare și fiecare simbol poartă mai departe identitatea noastră, valorile și tradițiile care ne-au ținut uniți de-a lungul generațiilor. Astăzi, la sediul PUSL, sărbătorim nu doar frumusețea iei, ci și oamenii care păstrează vie această moștenire extraordinară. Pentru că un popor care își respectă tradițiile își respectă și viitorul”, a declarat Lavinia Șandru.

La rândul său, secretarul general adjunct al PUSL, Florin Pețu, a evidențiat rolul tradițiilor în consolidarea identității naționale.

„Se spune că un popor care nu își cunoaște tradițiile este asemenea unui copil care nu își cunoaște părinții. Ziua Iei ne amintește cine suntem și de unde venim. Pentru noi, la PUSL, este o sărbătoare a identității românești, a valorilor transmise din generație în generație și a respectului pentru moștenirea culturală pe care avem datoria să o păstrăm vie”, a afirmat Florin Pețu.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu IE Națională, proiect dedicat promovării tradițiilor, culturii și identității românești.

„Ideea ienationala.ro a pornit din dorința de a nu se pierde tradiția și de a împleti noul cu vechiul. Am vrut să depășim percepția că ia aparține exclusiv portului popular și să o aducem în viața de zi cu zi, inclusiv la birou și pe stradă, pentru a arăta că poate fi purtată cu mândrie în orice context”, a declarat Dumitru Alin, cofondator al IE Națională.

Prin această inițiativă, PUSL își reafirmă angajamentul pentru susținerea proiectelor care contribuie la conservarea și promovarea valorilor autentice românești și la transmiterea acestora către noile generații.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole