Economia mondială trece în aceste zile prin ceea ce poate deveni cea mai gravă criză energetică din anii 1970 și până în prezent, ca urmare a închiderii Strâmtorii Ormuz și a reducerii transportului de țiței produs în Orientul Mijlociu, ca urmare a războiului din Iran, scrie publicația The Wall Street Journal (WSJ), preluată de The Moscow Times.
Publicația WSJ precizează însă că SUA nu vor avea la fel de mult de suferit ca acum peste 50 de ani, când țările arabe au introdus un embargo petrolier împotriva țărilor care au susținut Israelul în fostul război de Yom Kippur, declanșat în 1973. În prezent, Statele Unite sunt acum cel mai mare producător mondial de petrol și, în plus, mai multe țări din Asia, aflate în plină dezvoltare, nu au unde să găsească un înlocuitor rapid pentru a acoperi lipsurile provocate de reducerea fluxului de petrol din Orientul Mijlociu.
Astfel, dacă exporturile nu vor putea fi reluate până vineri, producția medie zilnică din Orientul Mijlociu ar putea scădea cu peste 4 milioane de barili, conform JPMorgan Chase.
Dacă situația va continua așa până la sfârșitul lunii martie, producția va scădea cu până la 9 milioane de barili - echivalentul a aproape 10% din consumul mondial.
„În întreaga istorie a Strâmtorii Ormuz, aceasta nu a fost niciodată închisă, nici măcar o dată”, a precizat Natasha Kaneva, de la JPMorgan
Irakul a fost prima țară din zona Golfului care a redus producția din cauza lipsei capacității de stocare a petrolului.
În prezent, Irakul nu produce mai mult de două treimi din cele 4,4 milioane de barili pe care le producea înainte de declanșarea războiului din Iran.
Irakul a fost apoi urmat de Kuweit, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită care, conform Bloomberg, din cei 10 milioane de barili produși zilnic, exportă 7 milioane.
Bursele internaționale au reacționat inițial cu reținere. După ce au crescut, prețurile la petrol au rămas între 80-85 de dolari barilul, până la finele săptămânii trecute.
Ulterior, jucătorii de pe piețele internaționale au realizat că închiderea strâmtorii ar putea dura mai mult.
Luni, prețul barilului a crescut brusc la 120 de dolari, apoi a ajuns la 100 de dolari.
Cât poate rezista China fără petrolul din Orientul Mijlociu
În cazul crizei din 1973, după impunerea embargoului asupra țărilor care au susținut Israelul, prețurile mondiale au crescut de patru ori în tre luni.
La acea vreme, șocul de pe piețe a provocat o recesiune în Statele Unite și în țările europene, contribuind la o accelerare puternică a inflației în lumea occidentală.
În prezent, chiar dacă Dacă Statele Unite depind mai puțin de situația pieței mondiale, același lucru nu se poate spune despre multe țări din Asia și Europa. Asia este cel mai mare consumator mondial de petrol: țările asiatice cumpără 60% din petrolul și materiile prime petrochimice din Orientul Mijlociu, notează Reuters.
Japonia, de asemenea, depinde 95% de acest petrol, după ce a încetat să mai cumpere de la Rusia în urma invaziei în Ucraina.
Înlocuirea acestor surse cu petrol din produs în alte părți este însă extrem de dificilă. Astfel, din Africa de Vest și America, materiile prime sunt livrate în China în 1,5-2 luni. Practic, comenzile trebuie plasate cu circa trei luni înainte. Între timp, transportul din Orientul Mijlociu durează aproximativ 25 de zile.
Pe scurt, înlocuirea chiar și a unei mici fracțiuni din cei aproximativ 16 milioane de barili de petrol din Orientul Mijlociu transportați zilnic către Asia este cvasi-imposibilă, notează WSJ. China este relativ sigură. Rezervele sale sunt estimate la 1,2 miliarde de barili, suficient pentru a acoperi aproximativ 200 de zile de importuri.