De la 1 august, industria HoReCa intră într-o perioadă de turbulențe serioase. Măsurile fiscale anunțate de Guvern - de la creșterea TVA-ului la scumpiri în lanț la utilități și materii prime - lovesc direct în una dintre cele mai fragile industrii din România. Antreprenorii vorbesc deja despre falimente, insolvențe și despre un consumator tot mai reticent să iasă din casă. Simulările celor din industrie arată că noile măsuri vor duce la închiderea a circa 6.000 de afaceri la nivel național.
Ce se schimbă de la 1 august
Noua grilă fiscală aduce o creștere a TVA-ului de la 9% la 11% pentru o bună parte din serviciile Horeca, dar și majorări ale accizelor la combustibili și taxe mai mari pentru dividende. Toate acestea vin pe fondul unor scumpiri masive la energie și materii prime și al unei crize a forței de muncă, care pune presiune suplimentară pe afaceri.
Cum se va reveni la „evaziunea fiscală de supraviețuire”
Recent, unul dintre antreprenorii care aveau un restaurant în Centrul Vechi al Capitalei a decis să renunțe. Pur și simplu s-a săturat, spune el, precizând că vrea să își păstreze anonimatul, întrucât a virat spre cu totul și cu totul alt domeniu.
Însă, din punctul lui de vedere, de fiecare dată când Guvernul României gândește noi măsuri fiscale, asta înseamnă că antreprenorii, în special cei mici, cu afaceri de familie, „sunt primii călcați pe cap”.
„După 15 ani aproape de muncă în Horeca, pornind de la zero și clădind cărămidă peste cărămidă, muncind zilnic și stând acolo și 16 ore pe zo, toată partea asta cu pandemia, cum a fost gestionată, ne-a terminat. Pur și simplu ne-a terminat. În timpul pandemiei deja s-a revenit aproape la practicile din anii ’90. Iar acum, cu noua taxare, marja reală de profit nu poate să depășească 5%. Mulți vor alege fie să închidă, fie să adopte modelul de ‘evaziune fiscală de supraviețuire’”, spune acesta, pentru Antena 3.ro.
Omul de afaceri mai precizează că, cel puțin în București, cunoaște mulți antreprenori care au decis să renunțe la afacerile din Horeca.
Radu Ciobanu, economist: „Industria HoReCa va fi puternic afectată”
„În principal, domeniul Horeca va fi destul de afectat de această creștere a taxelor și impozitelor de la 1 august. Vorbim, în primul rând, de o creștere a cotei de TVA... Dar mai important decât atât este să vorbim despre creșterea accizei pe combustibil. Inevitabil, vorbim despre prețuri mai mari pentru tot ce înseamnă produse alimentare, atât pentru restaurante, cât și pentru hoteluri”, explică el.
Radu Ciobanu atrage atenția că efectele nu se vor vedea imediat: „În luna august nu se vor vedea aceste diminuări ale cifrelor de afaceri. Dar după ce vom reîncepe activitatea de după vacanțe, din 1 octombrie, o să vedem o industrie care va suferi destul de mult”.
Marius Tudosiei, antreprenor: „Nu vom putea ține prețurile la nesfârșit”
Un alt antreprenor din Capitală spune că, pentru moment, nu va crește prețurile produselor din meniu, chiar dacă asta înseamnă că afacerea sa va avea de pierdut. Totuși, dacă nu se va reduce TVA-ul anul viitor, acesta nu-și va putea ține prețurile la același nivel la infinit.
„Noi am luat decizia să ne păstrăm linia de prețuri actuală, pentru că piața e tensionată. Dar asta înseamnă că o să avem noi niște minusuri... Bănuiesc că o să stăm așa până la sfârșitul anului și de la anul să ne întoarcem la cifrele anterioare. Cred că mai mult de sfârșitul anului nu o să reușim să ținem lucrurile pe spezele noastre”, declară Marius Tudosiei.
„Cred că vor fi din ce în ce mai multe insolvențe”
Radu Savopol, co-fondator al unui lanț de cafenele din întreaga țară, spune că și în cazul afacerii sale unele prețuri vor fi mai mari, însă nu la toate produsele. Totuși, întreaga industrie va avea de suferit, crede el.
„Clar că ne afectează, pentru că nu este doar o mărire de TVA. Vine și după liberalizarea prețului la curentul electric, după scumpiri de materii prime, criza forței de muncă... Eu cred că vor fi din ce în ce mai multe insolvențe”, precizează acesta.
Chiar și așa, spune că oamenii nu vor renunța să iasă din casă: „În perioadele grele, oamenii ies mai mult la cafea, la restaurant, la pizza, pentru că simt nevoia să se plângă. Probabil mesele vor fi în continuare pline, dar valoarea tranzacțiilor va fi mai mică”.
Mii de afaceri se vor închide
„Estimarea noastră este că vor fi în pericol de închidere în jur de 5-6000 de business-uri. În ultimul an, unii furnizori au crescut prețurile aproape în fiecare lună. Au fost multe business-uri care au absorbit 100% creșterea, lucru care nu se va mai putea întâmpla”, declară Anita Huzum, director de comunicare și dezvoltare în cadrul HORA (Asociația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România).
Ea atrage atenția și la fenomenul economiei gri: „O să crească și concurența neloială. Dacă tu ești corect și fiscalizezi tot, iar cel de lângă tine nu, cum te bați cu el?”
Corina Macri, antreprenor din Timiș: „Antreprenorii locali vor fi distruși”
Corina Macri, antreprenor din Timiș, spune că cei mai afectați vor fi antreprenorii locali, din celelalte județe ale țării.
„Consumatorii sunt speriați: oamenii au renunțat la concedii, la ieșiri la masă. În același timp ne cresc foarte mult inputurile. Suntem toți extrem de speriați. Probabil că vom ajunge într-o imposibilitate de plată. Scenariul real este că vom ajunge cu toții să vindem marilor lanțuri corporatiste și antreprenorii locali vor fi distruși”, precizează ea.
Lecția Germaniei
Atât Anita Huzum, cât și Corina Macri au invocat exemplul Germaniei.
În Germania, guvernul a redus TVA-ul pentru sectorul HoReCa de la 19% la 7% pe durata pandemiei, pentru a sprijini restaurantele și hotelurile în contextul economic dificil. Această măsură a fost valabilă până la finalul anului 2022.
De la 1 ianuarie 2023, TVA-ul a revenit la cota standard de 19%, ceea ce a dus la scăderi semnificative ale încasărilor în domeniu, cu efecte negative asupra multor afaceri și o stagnare a investițiilor.
În prezent, există discuții în rândul autorităților și industriei de a readuce TVA-ul redus la 7%, poate chiar de la începutul lui 2026, pentru a retehnologiza și revigora sectorul afectat.
Ce înseamnă toate acestea pentru consumatori
Pentru omul de rând, schimbările se vor simți rapid. Bonurile medii la restaurant vor crește, iar unele locații se vor închide.
„Oamenii pot renunța foarte ușor la ieșirea săptămânală în oraș”, avertizează Marius Tudosiei.
„Vor cheltui mai puțin, dar nu vor renunța complet”, spune și Radu Savopol.