În urmă cu 10 ani, era un sat pitoresc și atât. Nu avea barurile și restaurantele de azi. Acum, satul Rasiglia este una dintre cele mai promovate destinații din Umbria. Apa care i-a dat viață a adus și mii de turiști, dar localnicii se tem că succesul acesta riscă să le schimbe complet satul.
În Rasiglia locuiesc aproximativ 40 de persoane, dar există 21 de afaceri, în mare parte restaurante, mici localuri care vând mâncare și magazine de suveniruri. Iar, potrivit localnicilor, majoritatea afacerilor nu sunt deținute de oameni care locuiesc permanent în sat.
› Vezi galeria foto ‹
Asta înseamnă aproape o afacere la fiecare doi locuitori.
Micul cătun aparținând de Foligno, în Umbria, a devenit în câțiva ani una dintre cele mai fotografiate și promovate destinații turistice din regiune. Iar activitățile turistice au ocupat spațiile publice, au umplut podețele de turiști, telefoane și drone și a transformat un sat de munte într-o destinație pe care mulți o consumă în doar câteva ore, potrivit gamberorosso.it.
Acum zece ani, un reportaj din Corriere dell’Umbria sublinia: „Nu există magazine, nici baruri, nici restaurante”. Astăzi s-a schimbat totul.
Apa este aceeași. Satul, nu
Rasiglia își păstrează principala atracție: apa. Izvorul Capovena alimentează pâraie și canale care traversează satul, curg pe lângă casele de piatră, se varsă în mici bazine și dispar pe sub podețe. Este imaginea perfectă pentru Instagram și TikTok.
Doar că imaginile distribuite online lasă adesea în afara cadrului ceea ce se află în jur: mesele restaurantelor, firmele, farfuriile, cozile de turiști și oamenii care se înghesuie în aceiași câțiva metri pentru a fotografia aceeași apă.
Jurnaliștii care au vizitat recent satul spun că nici experiența gastronomică nu s-a ridicat, în localurile testate, la nivelul așteptărilor create de faima locului.
Iar aglomerația nu se termină la marginea satului. Pe drumul regional SR 319 Sellanese, care leagă zona de Valnerina, se adună mașini și autocare turistice.
Rasiglia a devenit foarte celebră. Portalul oficial al turismului italian, Italia.it, o promovează drept „Mica Veneție a Umbriei”. Aceeași denumire este folosită și de Busitalia, compania care gestionează transportul public local în Umbria.
Promovarea a funcționat poate chiar prea bine.
Înaintea turiștilor erau muncitorii și războaiele de țesut
Imaginea unui sat izolat, liniștit și aproape rupt de lume nu spune însă aproape nimic despre adevărata istorie a Rasigliei. Apa care traversează astăzi străzile și atrage turiștii era, în trecut, sursa activității economice locale.
Izvorul și rețeaua de canale alimentau mori, instalații pentru prelucrarea lânii, vopsitorii, filaturi și fabrici de țesături. În perioada de maximă dezvoltare economică, Rasiglia avea trei fabrici de lână cu vopsitorii, trei mori, un oficiu poștal și chiar o filială a Cassei di Risparmio di Foligno.
„Nu a fost niciodată satul nemișcat pe care îl sugerează astăzi unele fotografii”, spune Maria Palma Cesarini.
Mama ei este originară din Rasiglia, iar Cesarini a lucrat ani întregi la recuperarea memoriei locului. În prezent conduce Fluminamea, o asociație culturală formată din tineri legați de teritoriu, care organizează festivalul De Formae și dezvoltă proiecte dedicate memoriei satului.
Pentru ea, povestea Rasigliei este foarte diferită de imaginea romantică vândută turiștilor.
Mătușa ei, în vârstă de 95 de ani, îi povestește că, în tinerețe, satul era plin de oameni veniți din afara localității, de negustori și de lână. Unii aduceau materia primă, alții plecau cu țesăturile. Rasiglia era un mic centru industrial.
Astăzi mai pot fi văzute mașini de cardat lâna, războaie de țesut din lemn, un război mecanic Jacquard, mori și instalații pentru prelucrarea țesăturilor. Apoi industria a dispărut treptat.
Oamenii au plecat, iar zona montană s-a depopulat. Cutremurul din 1997, care a afectat Umbria și Marche, a accelerat declinul. „Între 1997 și 2007, satul a fost complet abandonat. Părea un sat-fantomă”, își amintește Cesarini.
Renașterea a început înaintea turismului
În 2007, câteva familii au început să adune fotografii, documente, mărturii și amintiri despre vechea Rasiglia. Au organizat o expoziție și au publicat o carte. Așa a apărut asociația Rasiglia e le sue sorgenti.
„Ceea ce s-a întâmplat în 2007 a fost un mic miracol. Un grup restrâns de locuitori și familii a înțeles că problema nu era doar reprezentată de clădirile afectate de cutremur. Problema era comunitatea care se destrămase”, spune Cesarini.
Au fost redeschise clădiri vechi, pivnițe, mori și foste fabrici de lână. Au apărut tururi ghidate și evenimente dedicate meseriilor tradiționale. Au fost recuperate clădiri, dar și povești.
Și, treptat, au început să apară turiștii. La început, acesta nu era obiectivul principal. „Nu voiam să redăm vizibilitatea Rasigliei pentru ca oamenii din afară să vină aici. Voiam să o facem din nou vie pentru noi. Să ne întoarcem să locuim aici, să reparăm rănile urbanistice, peisagistice și comunitare”.
Apoi au apărut rețelele sociale.
Când apa a devenit virală
Rasiglia este genul de loc care funcționează perfect în format video. Apa curge printre case, trece pe sub podețe și creează cadre spectaculoase. Reel-urile s-au înmulțit. Apoi au venit influencerii și turiștii.
În 2016, Corriere dell’Umbria avertiza deja că vestigiile localității trebuie protejate pentru a nu ajunge să fie folosite „pur comercial”. Privind situația de astăzi, avertismentul pare aproape profetic.
Rasiglia a primit între timp și o nouă identitate de marketing: „Mica Veneție a Umbriei”.
Denumirea a pornit din mediul online și a ajuns în materialele oficiale de promovare turistică. Din 2020, Rasiglia apare și în campaniile Regiunii Umbria.
În 2024, Donatella Tesei, președinta de atunci a regiunii, declara, cu ocazia acordării statutului de „Borgo Ospite” din partea organizației I Borghi più belli d’Italia, că Rasiglia este prezentă constant în campaniile de promovare turistică ale Umbriei.
Pentru administrația locală, obiectivul este ca satul să devină „o poartă a Umbriei”, dar localnicii nu sunt la fel de entuziasmați de noua etichetă.
„Nu am fost consultați în privința acestui nume, nici ca localnici, nici ca asociație care lucra de 15 ani pe acest teritoriu”, spune Cesarini.
„Mica Veneție a Umbriei” este o denumire pe care o respingem complet. Veneția și Rasiglia nu au nimic în comun. Este clickbait, un titlu rupt de locul pe care pretinde că îl descrie”, mai spune ea.
Problema este că sloganul a funcționat.
21 de afaceri la 40 de locuitori
Cea mai vizibilă schimbare este cea comercială. Potrivit asociației locale, Rasiglia are acum 21 de activități comerciale, în principal restaurante și puncte de alimentație, la care se adaugă magazine de suveniruri și produse pentru turiști. Majoritatea ar fi administrate de persoane care nu locuiesc permanent în sat.
În urmă cu zece ani nu exista niciun restaurant și niciun bar, dar azi există aproape o afacere la fiecare doi locuitori și aici apare una dintre marile contradicții ale succesului turistic.
Mii de oameni vin la Rasiglia, dar turismul nu a readus în sat o bancă, un oficiu poștal sau servicii care să îmbunătățească viața de zi cu zi a celor care locuiesc acolo.
Economia turistică este construită în jurul unei vizite foarte scurte: ajungi, faci fotografii, mănânci ceva și pleci.
Rasiglia funcționează excelent ca decor turistic, dar mai puțin ca sat în care trebuie să trăiești. „Spațiile care înainte erau locuri de întâlnire, atât în aer liber, cât și în interior, au devenit în cea mai mare parte spații comerciale”, spune o localnică. „Să gătim împreună, să stăm până târziu împreună, să trăim împreună în sat a devenit mult mai dificil”.
În zilele aglomerate, nici măcar intimitatea locuințelor nu mai este garantată. „Turismul acesta îți intră în casă. Dacă ai o poartă, o deschid. Dacă ai o bucățică de grădină, intră. Trebuie să repeți mereu: aceasta este proprietate privată, aici este o casă”.
Mașini, autocare și o problemă care nu dispare
Aglomerația nu este o surpriză pentru autorități. FAI, organizația italiană dedicată protejării patrimoniului istoric, artistic și peisagistic, a relatat că numărul tot mai mare de vizitatori a obligat municipalitatea să amenajeze în regim de urgență parcări și toalete și să ia măsuri pentru gestionarea traficului.
Pe teren, însă, problemele continuă. Fotograful Sergio Fortini documentează de ani de zile situația de pe SR 319 Sellanese. În septembrie 2023 a fotografiat mai multe autocare turistice staționate pe marginea drumului, în timp ce mașinile ocupau partea opusă a carosabilului.
A intitulat materialul „Busiglia”, un joc de cuvinte între „bus” și „aglomerație” care sugerează haosul creat de autocare.
În 2024, Fortini a trimis o sesizare oficială privind siguranța drumului. Regiunea Umbria a transmis problema către Provincia Perugia, responsabilă pentru sectorul respectiv, și a invocat lipsa parcărilor și a traseelor pietonale. Provincia a răspuns că starea drumului și a infrastructurii nu necesită lucrări de punere în siguranță.
Problema parcărilor nu a dispărut. În iunie 2026, Fortini a publicat fotografii cu parcarea de transfer din Casenove, de unde ar fi trebuit să plece o navetă gratuită spre Rasiglia. Parcarea apărea împrejmuită pentru lucrări.
Potrivit lui Fortini, sistemul este folosit prea puțin, iar numeroși turiști continuă să meargă direct în sat cu mașina. O altă sursă susține însă că serviciul de transport a fost suspendat.
Rasiglia după plecarea turiștilor
Pe Instagram, Rasiglia este aproape întotdeauna prezentată ca un sat „de basm”, cu apă limpede, case de piatră și podețe. Mult mai rar apar mesele restaurantelor, mașinile și autocarele.
Cesarini nu se regăsește în această imagine idealizată. „Nu ne place ideea satului izolat în care vii pentru o retragere spirituală. Pentru că nu este Rasiglia și nu a fost niciodată Rasiglia”.
Cei mai mulți turiști rămân doar câteva ore, fac fotografii, se plimbă, mănâncă ceva și pleacă.
Pentru ca Rasiglia să câștige cu adevărat de pe urma turismului, spune Cesarini, oamenii ar trebui să rămână mai mult. Asociația Fluminamea încearcă să creeze astfel de motive. Festivalul De Formæ, organizat în august, aduce în sat organizații culturale și sociale din regiune și încearcă să transforme Rasiglia dintr-un loc de tranzit într-o destinație în care merită să petreci mai mult timp.
Există și proiecte pentru recuperarea unei vechi vopsitorii și a unui spațiu cu un război de țesut, care ar urma să devină un centru dedicat memoriei localității. Din 2013, Cesarini a strâns aproximativ 300 de interviuri cu localnici și persoane în vârstă. Unii dintre cei intervievați au murit între timp.
Turismul a salvat satul. Acum satul încearcă să se salveze de turism
Povestea Rasigliei nu este, până la urmă, una despre un turism bun sau rău. Turismul a contribuit la renașterea unei comunități aproape dispărute, a readus oameni, locuri de muncă și atenție asupra unui sat afectat de depopulare și de cutremur.
Localnicii nu vor să șteargă această parte a poveștii. „Pentru noi, renașterea Rasigliei a fost un motiv de mândrie. Este ceva foarte frumos”, spune Cesarini.
Dar succesul a venit cu un preț. Astăzi, în spatele imaginilor perfecte de pe rețelele sociale se află un sat care încearcă să-și păstreze identitatea, spațiile și modul de viață.
Iar seara se vede cel mai bine diferența. Autocarele pleacă, turiștii se întorc la mașini, podețele se golesc, nu mai sunt telefoane ridicate în aer, nu mai zboară drone și nu mai există cozi pentru aceeași fotografie.
„Din fericire, după ora șapte, de obicei nu mai este nimeni în Rasiglia. Așa că seara avem liniște”.