Antena 3 CNN Externe Mapamond Scandal diplomatic între Franţa şi Italia, după „comentarii inacceptabile” ale lui Salvini la adresa lui Macron

Scandal diplomatic între Franţa şi Italia, după „comentarii inacceptabile” ale lui Salvini la adresa lui Macron

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 12:47 23 Aug 2025 Modificat la 14:05 23 Aug 2025
Viceprim-ministrul italian Matteo Salvini şi Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Sursa foto: Getty Images

Franţa a convocat-o pe ambasadoarea Italiei în Franţa, Emanuela D'Alessandro, "în urma comentariilor inacceptabile" făcute de viceprim-ministrul italian Matteo Salvini la adresa preşedintelui francez Emmanuel Macron ca urmare a sprijinului acestuia pentru trimiterea de trupe în Ucraina, a anunţat vineri o sursă diplomatică, potrivit Agerpres.

"Ambasadorului (n.r.: convocat joi) i s-a reamintit că aceste remarci contravin climatului de încredere şi a relaţiei istorice dintre ţările noastre, dar şi a evoluţiilor bilaterale recente, care au evidenţiat convergenţe puternice între cele două ţări, în special în ceea ce priveşte sprijinul neclintit pentru Ucraina", a declarat o sursă diplomatică, confirmând o informaţie transmisă de postul de radio France Inter.

Întrebat în timpul unei călătorii la Milano despre posibila desfăşurare de soldaţi italieni în Ucraina după încetarea ostilităţilor, aşa cum iau în considerare Franţa şi Regatul Unit, Matteo Salvini a sugerat ca Emmanuel Macron să "meargă el însuşi acolo", purtând o cască şi luând cu el o puşcă.

În martie, Matteo Salvini, liderul partidului antiimigraţie Liga, apropiat de liderul extremei drepte franceze Marine Le Pen, l-a catalogat pe preşedintele francez drept "nebun", acuzându-l că împinge Europa în război cu Rusia.

Franţa şi Regatul Unit, care conduc o "coaliţie a voinţei", iau în considerare desfăşurarea de contingente în Ucraina ca garanţie de securitate pentru a preveni reluarea ostilităţilor odată ce se va ajunge la un armistiţiu sau la un acord de pace între Kiev şi Moscova. 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole