Antena 3 CNN Actualitate Sebastian Ghiță va fi audiat astăzi în dosarul actelor false

Sebastian Ghiță va fi audiat astăzi în dosarul actelor false

Sebastian Ghiță va fi audiat astăzi la Belgrad, în dosarul deschis pentru că a folosit acte de identitate false. Deputatul fugar a fost arestat pentru 18 zile, începând din 14 aprilie, pentru posesie de acte false.

Fostul deputat vafi scos din închisoare și va fi dus la procuratura generală pentru a fi audiat de anchetatori pentru infracțiunile comise pe teritoriul Serbiei. În momentul capturării sale acesta a prezentat niște acte false. Anchetatorii de acolo au deschis un dosar penal pe numele lui.

Surse de la Belgrad susțin că există posibilitatea ca legea domestică să primeze în fața legii internaționale și după ce în acest dosar se va da o lege definitivă, abia atunci să înceapă și procedurile de extrădare.

Ministerul Justiţiei din România a început deja procedurile privind extrădarea lui Sebastian Ghiţă. Surse apropiate anchetei susţin că fostul deputat a refuzat orice ajutor de la ambasada României din Belgrad şi nu a cerut asistenţă consulară.

Autorităţile sârbe au cerut autorităţilor române să trimită o cerere de extrădare în timp de 18 zile de la momentul arestării. Apoi, Curtea Supremă din Serbia va evalua dacă sunt îndeplinite toate condiţiile, conform convenţiilor europene. Dreptul discreţionar de decizie îl are ministrul Justiţiei.

 

 

Subiecte în articol: Belgrad Sebastian Ghita previziuni
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă