Misterioase, terifiante și fascinante, găurile negre sunt ancorele gravitaționale ale fiecărei galaxii mari, inclusiv a galaxiei noastre, și joacă un rol crucial în reglarea formării stelelor. Sunt cele mai întunecate și extreme obiecte din Univers, iar oamenii curioși sunt atrași de ele ca moliile de o flacără de 100.000 de mase solare.
În cartea sa nouă, Facing Infinity: Black Holes and Our Place on Earth (2025), fizicianul și scriitorul științific Jonas Enander îi poartă pe cititori prin timp și spațiu pentru a descifra istoria, știința și misterul persistent al găurilor negre, potrivit Live Science.
De la un observator pe un vârf de vulcan în Hawaii, implicat în captarea primei imagini istorice a unei găuri negre, până la un câmp de luptă din Primul Război Mondial unde a fost concepută una dintre cele mai importante ecuații astrofizice, Enander vorbește cu laureați ai Premiului Nobel și urmărește pașii unora dintre cei mai mari gânditori în fizică pentru a pune aceste obiecte monstruoase într-un context uman și tangibil.
„Sfâșiat de întuneric.”
Cartea începe cu un scenariu terifiant: un astronaut nefericit care cade în gura unei găuri negre. „Lumina te orbește”, iar el simte că nu mai există sus sau jos. Spațiul gol și rece îl înconjoară complet. În acel moment, realizează că întunericul nu este doar absența luminii, ci și „un limitator al cunoașterii”. Nimic – nici particule, nici radiații, nici informație – nu poate scăpa dintr-o gaură neagră.
Pe măsură ce se apropie, astronautul simte că forța gravitațională începe să-l dezmembreze. „Odată ce ai căzut într-o gaură neagră, nu te mai poți întoarce. Atracția sa gravitațională este prea puternică.” Corpul său este tras și întins până la nivel molecular, până la ADN, dar din fericire va simți aproape nimic: „Din momentul în care observi prima dată durerea străbătându-te, trece mai puțin de o secundă până când ești decimat.”
Lumina stelelor din jur se distorsionează, creând „stele fantomă” și inele de lumină care înconjoară gaura neagră, dar totul rămâne inutil – după ce treci de orizontul evenimentelor, nu mai există cale de întoarcere. Astronautul nu poate comunica cu lumea exterioară și va fi complet dizolvat în întuneric, fără a lăsa vreun rămășiță.
„Ai fost sfâșiat de întuneric.”
„Înainte să poți să țipi măcar, ultima ta secundă de viață deja a trecut”
În centrul găurii negre se află singularitatea, un punct atât de dens încât spațiul și timpul par să înceteze să mai existe. Cunoașterea în acest loc vine cu cel mai mare preț: viața însăși.
Cu cât găurile negre sunt mai mari, cu atât călătoria poate fi mai îndelungată, însă rezultatul rămâne același – nimeni care intră nu poate ieși.
Astronautul simte că sfera întunecată „pare să te înconjoare în toate direcțiile”, iar senzația de cădere este complet izolată: „Tot ce se întâmplă este că începi să transpiri”.
„Înainte să poți să țipi măcar, ultima ta secundă de viață deja a trecut.”
Gravitația, distorsiunile luminii și absența oricărei posibilități de întoarcere fac ca experiența să fie absolut unică și terifiantă.