Sindicatele din Educație îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge legea austerității pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, avertizând că aplicarea acestora va afecta grav atât cadrele didactice, cât și elevii și studenții: „Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, măsurile contra educației să fie stopate”.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” i-au trimis o scrisoare lui Nicușor Dan în care îi transmit că „măsurile în domeniul învățământului preuniversitar și superior stabilite de Executiv, dacă vor fi puse în practică, vor afecta grav atât angajații, cât și beneficiarii educației”.
„Măsurile în domeniul învățământului preuniversitar și superior stabilite de Executiv, dacă vor fi puse în practică, vor afecta grav atât angajații, cât și beneficiarii educației. În susținerea demersului nostru este și răspunsul pentru mass-media dat de Institutul de Științe ale Educației – singura instituție publică având ca atribuţii cercetarea, dezvoltarea şi inovarea în educaţie, pentru cunoaşterea şi înţelegerea contextelor, fenomenelor şi proceselor educaţionale, în vederea fundamentării deciziilor de politici publice în domeniul educaţiei, pe baza datelor de cercetare.
Acest răspuns arată exact ceea ce am susținut și noi:
• Actuala norma didactică de predare este la nivelul mediu al UE și nicidecum în mod diversionist „cea mai mică“, așa cum a afirmat public ministrul Educației, Daniel David, iar, prin majorarea normei didactice cu două ore, România se va plasa peste media înregistrată la nivel european;
• creșterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât și beneficiarilor primari ai educației.
• aglomerarea claselor va conduce la o scădere a rezultatelor elevilor, inclusiv la evaluările internaționale, așa cum rezultă și din studiile internaționale TIMSS și PIRLS.
Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm ca este obligatoriu ca Președintele României să retrimită Parmentului Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare și să solicite eliminarea articolelor care vor afecta grav sistemul educațional pe termen lung. Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, măsurile contra educației să fie stopate”, transmite sindicatele.
Proteste anunțate în fața Ministerului Educației
Cele trei sindicate din Educație au anunțat și acțiuni de protest în iulie, august și septembrie.
„Prin prezenta, vă aducem la cunoştinţă faptul că Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (cu sediul în Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, nr. 32, Sector 5), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET" (cu sediul în Bucuresti, Str. Tunari, nr. 41, Sector 2) şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER" (cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenței nr. 313, Sector 6) vor organiza în zilele de 30 iulie, 6, 13, 20, 27 august şi 3 septembrie 2025 (respectiv în fiecare zi de miercuri până la începerea cursurilor anului şcolar 2025-2026) PICHETAREA sediului Ministerului Educației şi Cercetării (Bucureşti, Str. G-ral Berthelot nr. 28-30, sector 1 - pe trotuarul de vizavi de minister).
Acţiunea de pichetare a sediului Ministerului Educaţiei şi Cercetării se va desfăşura în intervalul orar 1000– 1200. Participanții vor sosi la acțiune cu începere de la orele 9:30.
La acţiunea de protest vor participa aproximativ 200 de persoane, membri de sindicat (salariați din învățământ).
Acţiunea noastră urmăreşte să atragă atenţia asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi asupra faptului că salariații din educaţie resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu consecinţe deosebit de grave asupra angajaților din învăţământ și a beneficiarilor educaţiei.
Acţiunea de protest se va desfăşura în mod paşnic şi civilizat, va afecta circulația pietonală pe trotuarul respectiv, dar nu va afecta circulația rutieră”, se arată într-un comunicat de presă.