Sindicatele din Educație avertizează că nu sunt de acord cu adoptarea Legii salarizării unitare în forma ei actuală, deoarece corecțiile realizate după discuțiile cu ministrul Dragoș Pîslaru nu sunt suficiente. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat la Antena 3 CNN că profesorii riscă să piardă tot ce au câștigat în urma grevei generale din 2023.
Ilie Bolojan a anunțat că proiectul Legii salarizării va ajunge la grupurile parlamentare. Premierul demis a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea proiectului.
„Din punctul meu de vedere, aceasta va fi o decizie care va trebui adoptată în Parlament şi cred că pentru România, la modul cinstit, cea mai bună formulă este să adoptăm această lege de salarizare unitară, cu toate neajunsurile, cu toate nemulţumirile, aşa cum va ieşi din dialogul, din analiza Comisiei Europene, pentru că dialogul cu partenerii sociali s-a purtat", a afirmat Bolojan”, a declarat Bolojan.
Social-democrații însă spun că nu au văzut încă forma finală a proiectului de Lege și nu sunt de acord cu o adoptare pe repede înainte.
Potrivit proiectului de lege publicat de Ministerul Muncii, legea va intra în vigoare de la data de 1 ianuarie 2027, și prevede că raportul dintre cel mai mic salariu de bază şi cel mai mare salariu de bază în sectorul bugetar va fi de 1 la 8, iar cuantumul valorii de referinţă pentru anul 2027 este de 4.100 lei.
Sindicatele din Educație critică Legea
Deși au existat mai multe rânduri de discuții între Ministerul Muncii și reprezentanții sindicatelor, aceștia din urmă rămân nemulțumiți. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat la Antena 3 CNN că proiectul a fost gândit pentru majorarea salariilor demnitarilor și celor care ocupă funcții de conducere.
„Asta în timp ce pentru sectoare vitale din această țară - Sănătate, Educație - la peste 44% din salariați, veniturile îngheață sau se diminuează, iar la restul creșterile sunt total nesemnificative.
Nu este o lege care vizează doar demnitarii ca funcții de conducere, vizează majoritatea funcțiilor de conducere. De ce? Pentru că prin funcțiile de conducere, prin persoanele care ocupă funcțiile în cauză, care marea lor majoritate vin în primul și în primul rând pe criteriu politic, ei pot să controleze toate domeniile de activitate. Asta este realitatea și atunci trebuie să-i recompenseze într-un fel sau altul. Și care e cea mai bună recompensă? Hai să le creștem salariile, ca să fie în continuare tot de-ai noștri”, a spus Nistor.
În ceea ce privește strict sectorul Educației, Nistor a spus că profesorii riscă să își piardă toate drepturile câștigate după greva generală din 2023.
„Dacă e să ne raportăm strict la sistemul de învățământ, tot ceea ce am câștigat în 2023 în urma grevei noastre generale ar putea fi anulat dacă ar trece acest proiect de lege unitară de salarizare. Deci, discutăm în primul și în primul rând de moralitatea celor care vin cu astfel de proiecte de lege”, a spus președintele Federației sindicale.
Marius Nistor a adăugat că deși proiectul a fost modificat după discuțiile cu Ministerul Muncii, în continuare rămân deficiențe serioase care afectează salariile profesorilor.
„Zilele trecute, domnul Pîslaru a apărut și a spus că 'domnule, în urma negocierilor cu cei din Educație, am hotărât că mai dăm 1.200.000.000 la Educație'.
De unde apare acel 1.000.000.200, pentru ce anume s-ar acorda? Pentru că și-au dat seama că au făcut o tâmpenie cu indemnizația de dirigenție, dar o țin langa în continuare că trebuie să fie sumă fixă, mai precis, un procent din salariu de referință. Asta ar însemna că indemnizația de dirigenție, cu această mărinimie venită din partea lor, oricum, ar scădea pentru majoritatea cadrelor didactice. Nu ajung acei bani, v-am spus”, a spus Nistor.
Potrivit legii învățământului preuniversitar, indemnizația de dirigenție este un procent de 10% din salariu, care variază în funcție de vechime. „Ei merg pe ideea că toți fac același lucru și să dăm o sumă fixă. Majoritatea colegilor care au vechime vor avea indemnizația de dirigenție redusă cu câteva sute de lei”, a spus Nistor.
Președintele Federației Sindicale a acuzat că Guvernul că a dus o „campanie susținută împotriva tuturor celor care lucrează în domeniul bugetar”.
„În niciun caz nu putem fi de acord cu forma care este promovată de către Ministerul Muncii”, a adăugat liderul sindical.