Partidul condus de Diana Șoșoacă, S.O.S România, a condamnat în termeni duri gestul președintelui AUR, George Simion, care, aflat în SUA, a fost filmat în timp ce tăia un tort sub forma Groenlandei, decorat cu drapelul american. Formațiunea politică a precizat, într-un comunicat că gestul este unul „rușinos și iresponsabil”, un act „de servilism politic și lipsă totală de demnitate națională”. Partidul precizează că George Simion nu are nimic de-a face cu mișcarea suveranistă din România în condițiile în care face „propagandă străină” pentru „jocurile unora care încalcă orice norme internaţionale”.
George Simion, aflat în aceste zile într-o vizită în SUA, a fost invitat la un eveniment organizat de câțiva congresmani republicani, în care cei prezenți au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump prin tăierea unui tort în forma Groenlandei, cu steagul american. Gestul, suprins de camerele de filmare, a înfuriat S.O.S România.
„Un asemenea gest nu este nici glumă, nici folclor politic, ci o manifestare gravă de inconştienţă geopolitică şi de dispreţ faţă de principiile fundamentale ale dreptului internaţional, precum şi faţă de suveranitatea şi independenţa statelor.
Ceea ce denotă că George Simion nu mai are nimic de-a face cu suveranismul, dacă a avut vreodată. Într-un context internaţional extrem de tensionat, în care suveranitatea statelor este călcată în picioare, iar jocurile de putere se fac pe spatele popoarelor, un parlamentar şi preşedinte de partid politic român, fost candidat la Preşedinţia României, nu are dreptul să se transforme în figurant într-un spectacol de propagandă străină, făcând jocurile unora care încalcă orice norme internaţionale. România nu este colonie, iar politicienii români nu sunt chemaţi să legitimeze simbolic ambiţiile teritoriale ale altora, cu atât mai puţin prin gesturi de o gravitate revoltătoare”, se arată în comunicatul citat.
S.O.S. România transmiste că „a te juca simbolic cu teritoriile altor state, sub drapel străin, în contextul în care acel stat este ameninţat cu cotropirea, înseamnă a sfida ordinea internaţională, a batjocori ideea de suveranitate şi a compromite imaginea României pe plan extern”.
„Asemenea gesturi nu sunt simple episoade de imagine, ci pot fi interpretate ca acte de servilism politic şi lipsă totală de demnitate naţională, dar şi atac asupra suveranităţii altor state. România are nevoie de oameni politici care să apere interesele poporului român, nu de aventurieri politici dispuşi să facă orice pentru câteva fotografii şi aplauze într-un context străin.
Cerem delimitarea publică de astfel de comportamente şi reafirmăm, fără echivoc, că suveranitatea statelor, respectul între naţiuni şi demnitatea României nu sunt obiecte de decor într-un spectacol politic ieftin. România nu este de vânzare, nu este de tăiat pe torturi şi nu va accepta niciodată să fie reprezentată de politicieni care confundă politica externă cu circul mediatic”, se adaugă în comunicat.