Celebrul vânător de comori care a refuzat să spună unde sunt 500 de monede de aur a fost eliberat după 10 ani de închisoare
Publicat acum 2 ore si 14 minute
Autorităţile din oraşul Topolovgrad, aflat în sud-estul Bulgariei, au declarat stare parţială de urgenţă pentru satul Balgarska Poliana şi pentru împrejurimi, din cauza unui incendiu de vegetaţie, relatează Sofia News Agency.
Până la 10.000 de hectare de vegetaţie au luat foc marţi, iar zeci de persoane au fst evacuate.
Circa 100 de pompieri şi voluntari, sprijiniţi de cel puţin 15 vehicule, se luptă cu flăcările de marţi.
Potrivit autorităților, trei persoane au fost reţinute în legătură cu incendiul.