Antena 3 CNN Mediu Statul își va revendica plajele și terenurile de pe litoral. Buzoianu anunță măsuri dure: „A fost ca în Vestul Sălbatic acolo”

Statul își va revendica plajele și terenurile de pe litoral. Buzoianu anunță măsuri dure: „A fost ca în Vestul Sălbatic acolo”

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 14:14 27 Noi 2025 Modificat la 14:37 27 Noi 2025
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, 27 noiembrie 2025. Sursa foto: Facebook/ Ministerul Mediului

Ce s-a întâmplat cu litoralul românesc în ultimii 25 de ani seamănă cu scenariul unui film din Vestul Sălbatic, susține ministra Mediului, Diana Buzoianu. Aceasta a anunțat joi o serie de măsuri drastice vor fi luate pentru a se combate corupția la nivel local și pentru a fi recuperate porțiunile de plajă și terenurile care au ajuns în mod ilegal în proprietate privată.

Peste 1.000 de imobile din zona costieră au ajuns în proprietate privată prin tertipuri, iar pe ele au  fost ridicate peste 4.000 de construcții, susține Buzoianu. Timp de 25 de ani, „prin complicitatea autorităților”, terenuri care trebuiau să fie proprietate publică a statului au ajuns în mâini private. Așa au dispărut plajele, așa s-au construit hoteluri și blocuri pe faleză, așa s-au vândut bucăți din litoralul românesc, a declarat aceasta.

Dezastru imobiliar pe litoral, corupție și un raport ținut la sertar 3 ani

Din cele 2.131 de imobile identificate în zonele costiere, 1.033 sunt în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice – aproape jumătate. Pe aceste suprafețe au fost ridicate peste 4.000 de construcții, de la case mici până la hoteluri și blocuri.

„În 2022, în urma unui scandal uriaș național prin care s-a scos la iveală un caz de corupție prin care ajunsese o parte din faleză în proprietate privată, s-a creat prin ordinul premierului un grup interministerial”, a subliniat Buzoianu.

Ministerul Mediului avea coordonarea grupului care trebuia să arate dacă situația era excepțională sau generalizată. Timp de trei ani, raportul a stat la sertar. Ministra Mediului spune că acum o lună a schimbat reprezentantul care coordonează grupul de lucru. În doar o lună au avut loc trei ședințe extraordinare și au fost analizate mii de documente.

Cum au dispărut terenurile de pe litoral din proprietatea statului. Apele Române le va revendica în instanță

Primăriile au dat hotărâri de Consiliu Local. Prin acestea au stabilit că proprietățile sunt ale orașului. Apoi le-au trecut în proprietate privată a primăriilor și au început să le vândă. Totul fără hotărâri de guvern, care erau obligatorii pentru transferul din proprietatea publică a statului.

„Primăriile au dat hotărâri de consiliu local prin care, pur şi simplu, au stabilit că acele proprietăţi sunt proprietate publică a statului, a UAT-ului. După ce au făcut acest lucru, au mai dat încă o hotărâre de consiliu local, să trimită din proprietatea publică a UAT-urilor în proprietate privată a primăriilor. Iar de acolo au început să vândă terenurile respective. Acest lucru s-a făcut, totuşi, cu încălcarea legislaţiei, din punctul nostru de vedere, pentru că introducerea, scoaterea proprietăţii publice a statului - să o trimitem în proprietate publică a UAT-urilor - ar fi trebuit să fie făcută cu hotărâre de guvern. În ultimii 25 de ani nu există hotărâre de guvern care să fi avut acest obiect”, a subliniat Buzoianu.

Apele Române au început deja să ceară în instanță revendicarea terenurilor. Va trebui începută de urgență delimitarea domeniului public din zona costieră și identificarea falezei și liniei plajei. Pentru toate imobilele care sunt astăzi în proprietate privată va fi cerută în instanță revendicarea dreptului de proprietate publică.

„Va trebui să fie cerută în instanţă, pentru absolut toate imobilele care astăzi sunt în proprietate privată, revendicarea dreptului de proprietate publică”

Ea a menţionat că, în continuare, va fi necesară o „muncă susţinută”, desfăşurată pe parcursul mai multor ani, pentru reglementarea situaţiei.

„Deja au început procesele şi Apele Române au început să îşi ceară în instanţă revendicarea terenurilor respective. Va trebui să fie demarată de urgenţă delimitarea domeniului public din zona costieră. Asta înseamnă că Apele Române, ARBDD (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării), ANCPI (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară), Ministerul Finanţelor vor trebui să demareze acest proiect, astfel încât toate zonele respective să fie încadrate cadastral corect. Va trebui să fie identificată faleza şi linia plajei, care va fi făcută printr-un studiu separat”, a spus ea.

De asemenea, pentru „absolut toate” imobilele care astăzi sunt în proprietate privată va trebui să fie cerută în instanţă revendicarea dreptului de proprietate publică, a adăugat ea.

„Va trebui să fie cerute pentru absolut toate imobilele care astăzi sunt în proprietate privată - deşi ele se află de drept pe zona costieră - va trebui să fie cerută în instanţă revendicarea dreptului de proprietate publică. Deja a început acest proiect. Sunt mai multe procese care au început. Sperăm că vor fi şi câştigate, pentru că dreptatea trebuie să fie făcută în instanţă. Apoi, toate aceste litigii trebuie să fie de urgenţă trecute în Cartea funciară, astfel încât să ne asigurăm că pe aceste terenuri nu o să se mai construiască în continuare, pe lângă cele 4.000 de construcţii”, a mai spus ministrul Mediului.

Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole