Statele Unite au refuzat să acorde permisiunea companiei globale de țiței Gunvor, considerată de Trezoreria SUA drept „Marioneta Kremlinului”, de a cumpăra activele companiei ruse Lukoil, informează Moscow Times.
„Președintele Trump a spus clar că războiul (din Ucraina) trebuie să se încheie imediat. Atâta timp cât Putin continuă să ucidă fără sens, marioneta Kremlinului, Gunvor, nu va primi niciodată o licență pentru a opera și a obține profit”, a precizat Trezoreria SUA, într-un comunicat publicat pe rețeaua X.
Gunvor a anunțat ulterior că își retrage oferta de a cumpăra activele străine ale Lukoil, cea mai mare companie privată de petrol și gaze din Rusia. Totodată, reprezentanții Guvnor au numit comunicatul Trezoreriei SUA drept „fundamental dezinformator și fals”.
Gunvor a fost fondată în 1997 de omul de afaceri suedez Torbjörn Törnqvist și miliardarul Ghenadi Timcenko, un apropiat al lui Putin.
La o săptămână după ce Donald Trump a anunțat impunerea de sancțiuni giganților petrolieri ai Rusiei Lukoil și Rosneft, Gunvor a anunțat că vrea să cumpere activele străine ale Lukoil, care includeau zeci de întreprinderi petroliere și rafinării în 11 țări ale lumii, cu o valoare totală de circa 21 de miliarde de dolari.
Trezoreria SUA a menționat că Vladimir Putin însuși „are acțiuni la Gunvor și poate avea acces la fondurile companiei”.
Ce active internaționale deține Lukoil. Cât de extinsă e rețeaua în România
Decizia de împiedicare a acestei tranzacții distruge ceea ce ar fi fost cea mai mare achiziţie a Gunvor şi arată încercările Washingtonului de a folosi sancţiunile pentru a izola Rusia, ale cărei venituri au fost afectate de sancţiunile impuse în contextul invaziei declanşate de Moscova în Ucraina în februarie 2022, precizează Reuters, preluată de Agerpres.
Compania petrolieră Lukoil, unul dintre giganții industriali ai Rusiei, a anunțat, la finalul lunii octombrie că renunță la operațiunile sale internaționale, ca urmare a sancțiunilor impuse de SUA.
Vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil este considerată cea mai semnificativă acţiune de până acum a unei companii ruseşti, în urma sancţiunilor impuse în contextul invaziei declanşate de Moscova din Ucraina, care a început în februarie 2022.
Lukoil este compania petrolieră rusă cu cele mai diversificate operaţiuni la nivel internaţional, având operaţiuni upstream în foste ţări sovietice precum Kazahstan, Uzbekistan şi Azerbaidjan, dar şi în Egipt, Emiratele Arabe Unite şi în state vest-africane cum ar fi Ghana, Nigeria, Camerun şi Congo. În toate aceste proiecte, producătorul rus deţine participaţii minoritare, iar ponderea lor în producţia totală de ţiţei a Lukoil a fost de doar 5% anul trecut, conform raportului anual al companiei.
Activele internaţionale reprezintă împreună aproximativ un sfert din capitalizarea actuală a Lukoil, conform estimărilor lui Kirill Bakhtin, analist la BCS.
Operaţiunile de trading internaţional ale Lukoil sunt mult mai importante decât operaţiunile sale de explorare şi producţie. Anul trecut, compania a cumpărat şi vândut 59,6 milioane de tone sau o medie de 1,19 milioane de barili pe zi, conform raportului său anual. Litasco, filiala comercială deţinută în proporţie de 100% de grupul rus, operează din Geneva şi Dubai.
De asemenea, Lukoil are o reţea de peste 5.300 de benzinării în 20 de ţări din întreaga lume, precum şi rafinării în Europa. Producţia lor combinată a ajuns anul trecut la 13,5 milioane de tone sau aproximativ 270.000 de barili pe zi, conform raportului anual.
În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.