Antena 3 CNN Externe Mapamond ”Sunt miliardar și am opt copii”. Cum îi crește John Caudwell fără să îi răsfețe și care este regula de aur a familiei

”Sunt miliardar și am opt copii”. Cum îi crește John Caudwell fără să îi răsfețe și care este regula de aur a familiei

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 16:00 29 Mar 2026 Modificat la 16:00 29 Mar 2026
Antreprenorul are copii cu vârste foarte diferite, de la 2 ani până la 47 de ani. Foto: Profimedia Images

John Caudwell, miliardar și fondator al companiilor Phones 4u și Singlepoint, spune că, deși are o avere considerabilă, încearcă să își crească cei opt copii fără să-i răsfețe, scrie Business Insider.

Antreprenorul are copii cu vârste foarte diferite, de la 2 ani până la 47 de ani, și susține că experiența propriei copilării, trăite cu resurse limitate, l-a influențat puternic.

„Copiii mei nu vreau să aibă lipsuri, dar nici nu vreau să exagerez în direcția opusă, așa cum fac mulți oameni bogați”, spune el.

În trecut, când își construia afacerile, timpul petrecut cu familia și cu copiii care acum sunt adulți era mai redus, dar a încercat să fie prezent la momentele importante din viața copiilor. Acum, spune că se implică direct în creșterea celor mici, fără a apela la bone, iar școala joacă un rol esențial în disciplină și educație.

Fără lux exagerat

Deși își permite orice, Caudwell evită să le ofere copiilor o viață de lux. De exemplu, atunci când familia pleacă în vacanță, copiii mai mici zboară la clasa economică, în timp ce el călătorește separat. 

În ceea ce privește hainele, aceștia nu poartă branduri scumpe, ci articole obișnuite, cumpărate din magazine accesibile. Miliardarul spune că nu vede rostul cheltuielilor exagerate doar pentru etichete.

La restaurant, copiii comandă mâncăruri simple, iar porțiile sunt uneori împărțite. „Nu îmi place risipa”, spune el, amintindu-și că unul dintre copii a considerat o ocazie specială simplul fapt că a putut comanda o friptură.

Lecții despre bani și responsabilitate

Una dintre greșelile pe care recunoaște că le-a făcut la început a fost să le cumpere prea multe cadouri de Crăciun. Nu neapărat scumpe, dar în exces. În timp, a schimbat abordarea: acum, câteva daruri sunt suficiente.

Sprijinul financiar oferit copiilor este limitat și legat de efortul lor. Le asigură strictul necesar în perioada studiilor, dar nu le plătește distracțiile sau stilul de viață.

Copiii săi adulți și-au construit propriile cariere: unii lucrează în domeniul imobiliar sau bancar, alții în muzică sau psihoterapie.

Regula de aur

Pentru Caudwell, cea mai importantă regulă în educație este simplă: copiii trebuie să știe mereu că sunt iubiți.

Indiferent de situație, chiar și atunci când sunt pedepsiți, el le spune clar acest lucru. În opinia lui, scopul nu este ca ei să devină bogați sau celebri, ci să fie fericiți și să lase lumea un loc mai bun.

„La ce folosește să ai bani sau succes dacă nu ești fericit?”, spune miliardarul.

Etichete: miliardar copii
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole