România se pregătește pentru Summitul B9+, care va avea loc pe 13 mai, la București. Potrivit unor surse de la Cotroceni, președintele american Donald Trump este invitat la reuniune, alături de alți lideri importanți din spațiul euroatlantic.
Trump, invitat la București. Rubio ar putea veni în locul lui
Sursele citate spun că există posibilitatea ca Donald Trump să nu participe personal la summit și să îl trimită în schimb pe Marco Rubio.
De asemenea, la reuniune sunt așteptați președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Summitul B9+ reunește statele de pe flancul estic al NATO și are ca temă principală securitatea regională și sprijinul pentru Ucraina.
România pune la dispoziție baze militare pentru Ucraina
Potrivit acelorași surse de la Cotroceni, România a propus ca bazele militare de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii să fie folosite în cadrul efortului internațional de reconstrucție a Ucrainei și pentru garanțiile de securitate post-război.
Aceste baze ar urma să găzduiască trupe aliate, ca parte a unui dispozitiv defensiv consolidat în regiune. Sursele subliniază însă clar că trupele române nu vor fi trimise în Ucraina.
Cum e văzută România la Pentagon
La nivelul administrației Trump, România este considerată o țară care trebuie să își întărească securitatea națională, în contextul în care SUA își reorientează atenția strategică și către alte regiuni ale lumii.
Sursele citate afirmă că la Pentagon se caută formule alternative care să echilibreze nevoia României de o prezență militară aliată crescută cu nevoia SUA de redistribuire a resurselor globale.
Astfel, România a propus trecerea de la conceptul de „strong presence” (prezență militară masivă) la un model de „smart presence”, care ar presupune o prezență militară mai flexibilă, bazată pe tehnologie, rotație de trupe și capacitate rapidă de intervenție.