În lumea medicală, un adevăr este incontestabil: timpul este cel mai prețios aliat al pacientului. Înseamnă viață. Atunci când o persoană se confruntă cu anumite simptome, de la o amorțeală trecătoare, dureri de cap frecvente, dureri de spate, până la tulburări de vorbire, pareze sau crize convulsive, fiecare zi care trece până la aflarea unui diagnostic precis este o zi de tratament pierdută. Această perioadă de incertitudine, în care pacientul „aleargă” între cabinete, laboratoare de analize și clinici diferite, este epuizantă și poate deveni decisivă pentru evoluția afecțiunii.
Povara unui drum lung către diagnostic și tratament
Pentru mulți pacienți, procesul de a afla ce este în neregulă cu ei este ca o călătorie obositoare, lungă, care presupune mai multe opriri la destinații diferite. Să aștepte pentru o programare, vizita la un medic specialist, să obțină trimitere pentru investigații, să le efectueze, apoi să caute o altă clinică, să obțină interpretarea rezultatelor. Toate aceste etape parcurse în locuri diferite fragmentează parcursul medical. În tot acest timp, anxietatea crește, iar boala își poate urma cursul.
În neurologie, unde precizia și rapiditatea sunt esențiale și uneori vitale, dacă vorbim de accidente vasculare sau tumori cerebrale, această fragmentare a îngrijirii medicale este una dintre cele mai mari bariere în calea vindecării, a controlului bolii și a unei vieți calitative.
Managementul multidisciplinar: când medicii vorbesc aceeași limbă
Pentru a elimina blocajele și timpul pierdut dintre simptom și tratament, Clinica Neuroaxis se bazează pe echipe de medici supraspecializați în diferite ramuri ale neurologiei și pe echipe multidisciplinare, pacientul fiind mereu în centru. Ideea este simplă, dar eficientă: în loc ca pacientul să facă nenumărate drumuri între specialiști, clinica a creat un ecosistem integrat, în care toate testele necesare pot fi efectuate în același loc și în care specialiștii comunică permanent între ei despre cazurile aflate în monitorizare.
Aici, echipa medicală înțelege că o afecțiune nu poate fi tratată „pe bucăți”. Atunci când pacientul ajunge la această clinică, nu este tratat ca un simplu număr de fișă, ci devine un caz discutat, analizat și monitorizat de o întreagă echipă de medici supraspecializați sau cu specializări complementare. Aceștia colaborează pentru a identifica cea mai scurtă și eficientă cale către tratament și către îmbunătățirea calității vieții.
Diferența majoră pe care o resimt pacienții este eliminarea timpilor de așteptare inutili. În cadrul clinicii, au fost integrate toate resursele necesare: de la consult neurologic de specialitate, până la investigații imagistice, teste funcționale esențiale pentru un diagnostic complet și tratament. Nu este nevoie ca pacienții neurologici și nu numai să depună efortul drumurilor pentru a-și găsi soluțiile, pentru că beneficiază de tot ce este necesar pentru diagnostic, tratament și monitorizare în aceeași clinică.
Acest flux de lucru definește medicina centrată pe om. Atunci când neurologul discută direct cu specialistul care a efectuat investigația sau cu medicul de altă specialitate implicat în îngrijirea pacientului, interpretarea datelor este imediată, decizia terapeutică este luată în cunoștință de cauză, iar tratamentul este început fără întârzieri.
„Timpul înseamnă viață” nu este doar un titlu
„Am întâlnit numeroși pacienți care au trăit luni de zile sub presiunea necunoscutului. Odată ajunși aici, găsesc o echipă medicală experimentată, care realizează un plan de acțiune bine definit pentru ei. Lucrăm constant să scurtăm distanța de la primul simptom la tratament și recuperare. Un diagnostic rapid și corect, urmat de un tratament bine coordonat, reprezintă modalitatea prin care pacientul reușește să aibă din nou control asupra propriei vieți.”, declară Dr. Dan Mitrea, Medic specialist neuro-oncolog și Co-fondator al Clinicii Neuroaxis.
Într-un sistem medical în care timpul se traduce frecvent în timpi lungi de așteptare, o abordare integrată oferă alternativa necesară: un parcurs în care medicii specialiști comunică eficient între ei și în care această comunicare nu mai reprezintă responsabilitatea pacientului. Posibilitatea de a efectua toate investigațiile necesare într-un singur loc, dublată de comunicarea directă și constantă între medici, nu mai reprezintă un simplu avantaj logistic, ci este o necesitate absolută.
În fața unei afecțiuni medicale neurologice, fiecare secundă câștigată în acest mod contează enorm pentru a transforma incertitudinea într-un plan clar de recuperare.