Antena 3 CNN Actualitate Locale Un turist din București a incendiat pajiștea de lângă Crucea Caraiman. Ce amendă a primit

Un turist din București a incendiat pajiștea de lângă Crucea Caraiman. Ce amendă a primit

Amendă usturătoare pentru un turist din București care a incendiat pajiștea din apropierea Crucii Caraiman.

de Mia Lungu    |   

Ieri., în jurul orei 12.00, jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au fost informați de către un ghid montan despre faptul că, o persoană ce făcea parte dintr-un grup de turiști, a folosit o artificie pe pajiștea din apropierea Crucii Caraiman, aprizând iarba uscată din zonă.

Este vorba despre un bărbat din București, în vârstă de 39 de ani.

Din pricina curenților de aer și a vegetației uscate, focul s-a extins imediat, însă cu sprijinul persoanelor din grupul de turiști, acesta a fost stins într-un timp scurt, evitându-se propagarea incendiului în zona Crucii Caraiman.

Jandarmii montani au identificat persoana în cauză, aceasta fiind sancționată contravențional cu suma de 3000 lei pentru "arderea vegetației pajiștilor fără respectarea prevederilor legislației în vigoare", în conformitate cu "Ordonanța de Urgență nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente...".

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mugur Isărescu lasă de înţeles că se va ajunge la îngheţarea salariilor în România