Antena 3 CNN International News Ucraineni surprinși în timp ce se roagă, în genunchi, în mijlocul oraşului Harkov, după ce s-a declarat stare de război în toată țara

Ucraineni surprinși în timp ce se roagă, în genunchi, în mijlocul oraşului Harkov, după ce s-a declarat stare de război în toată țara

Mai mulţi ucraineni au fost surprinşi în centrul oraşului Harkov, în genunchi, rugându-se pentru ca violenţele să se oprească. Momentul a fost descris, la Antena 3, de jurnalistul CNN, Clarissa Ward, printr-o corespondenţă specială din Ucraina.

de Mia Lungu    |   

"Cred că arată disperarea acestui moment. Vedem un grup mic de oameni şi sper că îi puteţi vedea şi voi, un grup care s-a adunat în piaţă, s-au aşezat în genunchi şi se roagă. În acest moment, chiar nu se poate şti ce va urma, ce se va întâmpla în continuare cu poporul ucrainean în orele următoare", a transmis Clarissa Ward.

"Este foarte frig, aşa că faptul că îi vedem pe aceşti oameni în genunchi pe piatra rece, rugându-se, este emoţionant.

Cred că imaginile vorbesc despre ceea ce simt ucrainenii de rând care nu au făcut nimic rău ca să merite aşa ceva, care nu sunt într-un conflict cu Rusia, care nu îşi doresc război, care nu au treabă cu geopolitica, dar care sunt până la urmă cei care suportă efectele acestui atac major din partea uneia dintre armatele cele mai sofisticate din lume asupra unei naţiuni suverane independente", a mai spus jurnalistul CNN.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florian Coldea, pus sub control judiciar cu cauţiune de 500.000 lei