Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană UE va suspenda iar, pe şase luni, pachetul de 93 de miliarde de euro de retorsiune împotriva SUA

UE va suspenda iar, pe şase luni, pachetul de 93 de miliarde de euro de retorsiune împotriva SUA

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 16:59 23 Ian 2026 Modificat la 16:59 23 Ian 2026
UE va suspenda din nou pachetul de retorsiune împotriva SUA. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Comisia Europeană a anunţat vineri că va propune suspendarea pe termen de şase luni a unui pachet de măsuri comerciale în valoare de 93 de milioane de euro, retorsiuni împotriva Statelor Unite, care urma să intre în vigoare din 7 februarie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Pachetul a fost pregătit în prima jumătate a lui 2025, când Uniunea Europeană negocia un acord comercial cu SUA, şi suspendat în august, când s-a ajuns la un acord între Bruxelles şi Washington, concretizat printr-o declaraţie comună privind comerţul.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat săptămâna trecută că va aplica taxe vamale suplimentare pentru opt ţări din Europa care susţineau Groenlanda împotriva insistenţelor lui privind achiziţia insulei.

Dacă liderul de la Casa Albă ar fi dat curs ameninţării, pachetul european de sancţiuni ar fi fost un instrument gata de utilizare, observă Reuters.

„Odată cu eliminarea ameninţării cu taxe vamale din partea SUA, putem reveni la problema importantă a implementării declaraţiei comune UE-SUA”, a afirmat Olof Gill, purtător de cuvânt al Comisiei, adăugând că executivul Uniunii va propune în curând „amânarea contramăsurilor noastre suspendate”.

„Ca să fie foarte clar, măsurile rămân suspendate, dar dacă avem de ele oricând în viitor, suspendarea poate fi anulată”, a precizat oficialul.

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole