Antena 3 CNN Actualitate Locale Un celebru medic stomatolog din Timişoara a fost găsit împuşcat în cap, în casă. Victima ar fi lăsat şi un bilet de adio

Un celebru medic stomatolog din Timişoara a fost găsit împuşcat în cap, în casă. Victima ar fi lăsat şi un bilet de adio

Andreea Borboros
<1 minut de citit Publicat la 17:02 16 Sep 2026 Modificat la 17:02 16 Sep 2026
Un celebru medic stomatolog din Timişoara a fost găsit împuşcat în cap, în casă. Sursa foto: captură video

Un medic stomatolog a fost găsit, miercuri, împuşcat în cap în locuinţa lui din Timişoara. Este vorba despre un dentist cunoscut în oraş, de origine arabă. Bărbatul avea şi o clinică dentară. 

Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz. Stomatologul avea 61 de ani. Alarma a fost dată de un pacient, care a încercat, marţi, să intre în contact cu bărbatul arab. Miercuri, pacientul s-a deplasat personal la locuinţa dentistului, iar de la uşă l-a sunat din nou pe medic. A auzit cum telefonul sună în interior, dar nimeni nu răspunde, astfel că a sunat imediat la 112. La faţa locului s-au deplasat echipajele de la ISU şi poliţiştii. 

Au spart uşa casei, iar în interior au găsit o scenă de groază: bărbatul era împuşcat în cap. Din primele infiormaţii, acesta a folosit o carabină, pe care o deţinea în mod legal. Victima a lăsat şi un bilet de adio. Surse din anchetă susţin că stomatologul n-a fost precis, în scrisoarea lăsată, cu privire la motivele care l-au făcut să recurgă la un asemenea gest. 

Poliţia a deschis o anchetă, iar din casa medicului a fost ridicată inclusiv carabina cu care se presupune că stomatologul s-ar fi sinucis. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole