Autoritățile franceze au imobilizat în largul coastelor un petrolier aparținând așa-numitei „flote fantomă”, prin care Rusia exportă petrol ocolind sancțiunile occidentale. Cel puțin doi membri ai echipajului au fost reținuți. Nava este vizată de o anchetă a justiției franceze și suspectată că ar fi fost implicată în apariția misterioasă a unor drone în Danemarca.
UPDATE 23:40
Cel puțin doi membri ai echipajului petrolierului rusesc Boracay, parte a „flotei fantomă” prin care Moscova ocolește sancțiunile, au fost reținuți și vor fi transferați în Franța. Operațiunea a avut loc miercuri, în urma unui raid al Marinei franceze în largul coastelor Saint-Nazaire. Nava este suspectată că ar fi fost implicată în recentele activități cu drone deasupra unor baze militare și obiective critice din Danemarca.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Nava este vizată de o anchetă a justiției franceze și suspectată că ar fi fost implicată în apariția misterioasă a unor drone în Danemarca, relatează AFP, citată de Agerpres.
Președintele Emmanuel Macron a confirmat miercuri deschiderea unei investigații: „Echipajul acestui petrolier a comis greșeli foarte serioase”, a spus liderul francez, precizând că acuzațiile vizează „neprezentarea dovezii naționalității/pavilionului” și „refuzul de a se conforma” cererilor autorităților.
Petrolierul, care navighează în prezent sub pavilionul statului african Benin, și-a schimbat în repetate rânduri numele și pavilionul. În prezent, este cunoscut sub denumirile „Pushpa” sau „Boracay” și figurează pe lista sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.
Potrivit site-ului specializat The Maritime Executive, nava ar fi putut fi folosită ca „platformă de lansare” pentru dronele observate în Marea Baltică sau chiar ca „momeală”.
Întrebat despre aceste acuzații, Macron a îndemnat la prudență: „Prudență”, a transmis acesta jurnaliștilor înaintea summitului european desfășurat la Copenhaga.
Originea dronelor nu a fost încă stabilită, dar autoritățile de la Copenhaga au acuzat rapid Rusia. Premierul danez, Mette Frederiksen, a cerut la începutul summitului un „răspuns foarte puternic” din partea Europei la ceea ce a descris drept un „război hibrid” dus de Moscova.
Ca reacție, Rusia a avertizat miercuri că va lua măsuri militare pentru a-și proteja navigația comercială în Marea Baltică, după ceea ce numește „provocările” europene împotriva petrolierele sale.
„În diverse ape, inclusiv în Marea Baltică, țările europene și state riverane recurg la numeroase provocări, care, în opinia noastră, nu favorizează nicidecum libertatea navigației comerciale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Uneori, acest lucru obligă forțele noastre armate să ia măsuri pentru a restabili ordinea”, a completat oficialul rus.