Un episod incredibil s-a petrecut într-o localitate din judeţul Caraş-Severin. Un poliţist a fost atacat de mai mulţi oameni după ce a oprit un bărbat beat care conducea un ATV. Potrivit oficialilor, agentul a fost nevoit să scoată din teacă pistolul din dotare ca să se apere de furia localnicilor. În urma verificărilor, s-a descoperit că individul cu ATV-ul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Un poliţist de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Mehadia, judeţul Caraş-Severin, a fost agresat de mai mulţi martori la scurt timp după ce agentul şi colegul său au tras pe dreapta un bărbat care conducea un ATV. Scenele au fost filmate şi au stârnit mai multe reacţii în mediul online.
În imagini se observă şi momentul în care poliţistul a scos arma din dotare ca să se apere de furia sătenilor. Totodată, şi el, şi colegul său au încercat să îi convingă pe localnici să îi lase să îşi facă treaba.
"În data de 19.07.2025, ora 20:45, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Rurală Mehadia, în timp ce desfăşurau activităţi privind supravegherea şi coordonarea traficului rutier pe raza localităţii Cănicea, au observat un motociclu al cărui conducător auto a fost oprit pentru control.
În urma legitimării conducătorului auto, poliţiştii au constatat că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând 0,46 mg/la alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Centrul de Permanenţă din Băile Herculane, pentru recoltarea de probe biologice. În urma efectuării verificărilor în bazele de date ale Poliţiei Române, poliţiştii au stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", a transmis IPJ Caraş-Severin, după ce imagini cu incidentul au apărut pe reţelele sociale.
Persoanele implicate în scandal au fost identificate şi vor fi cercetate pentru ultraj.
"În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «Conducerea unui vehicul fără permis de conducere» şi «Conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau altor substanţe». În momentul intervenţiei poliţiştilor, mai multe persoane au încercat să intervină în modul de acţiune al poliţiştilor", au mai precizat cei de la IPJ Caraş-Severin.
În continuare se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş ca să se stabilească exact modul în care s-au derulat evenimentele.