O nouă eră glaciară începuse în urmă cu 2.000 de ani. Apoi, în 1960, oamenii i-au pus brusc capăt
Publicat acum 13 ore si 43 minute
Un vortex polar neobișnuit de puternic și de rece deasupra Antarcticii a contribuit la extinderea găurii de ozon, care a atins în 2026 cea mai mare dimensiune din ultimul deceniu. Fenomenul a prelungit procesul de distrugere a stratului de ozon, iar suprafața afectată a ajuns la aproximativ 27 de milioane de kilometri pătrați, deși tendința pe termen lung rămâne una de refacere a acestuia, potrivit NASA.
Există un vortex polar și deasupra Polului Sud, iar în 2026 acesta a făcut ca celebra gaură de ozon din Antarctica să se extindă până la o dimensiune neobișnuit de mare.
„Un vortex polar neobișnuit de puternic a prelungit procesul de distrugere a ozonului în Antarctica în acest sezon, permițând găurii să atingă dimensiuni pe care nu le-am mai văzut de un deceniu”, a declarat Paul Newman, cercetător principal la Universitatea din Maryland și coordonator de lungă durată al echipei NASA care studiază stratul de ozon, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit NASA, vortexul polar antarctic contribuie la crearea condițiilor de frig care permit substanțelor chimice provenite din compuși produși de oameni să distrugă ozonul din stratosferă. Situat la mare altitudine în atmosferă, stratul de ozon împiedică radiațiile ultraviolete potențial dăunătoare să ajungă la suprafața Pământului.
Gaura de ozon este o regiune de deasupra Antarcticii în care concentrația de ozon este neobișnuit de scăzută. Aceasta este provocată în principal de substanțe chimice persistente, produse de oameni, care distrug ozonul la mare altitudine în atmosferă. Stratul de ozon se reface treptat după efortul global început în anii 1980 pentru interzicerea acestor substanțe.
Foto: NASA
Dimensiunea mare a găurii din acest an nu inversează procesul de refacere pe termen lung a stratului de ozon, preconizat pentru următoarele decenii. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale, refacerea completă a stratului de ozon ar trebui să aibă loc în jurul anului 2070.
„În ultimii ani, gaura de ozon anuală s-a format mai târziu în sezon, ceea ce ne arată că stratul de ozon se vindecă”, a spus Newman.
Cât de mare a fost gaura de ozon în 2026
Gaura de ozon a atins cea mai mare extindere din acest an pe 18 septembrie 2026, când a ajuns la 10,5 milioane de mile pătrate (aproximativ 27,2 milioane de kilometri pătrați). Aceasta reprezintă aproximativ 90% din dimensiunea celei mai mari găuri de ozon înregistrate vreodată, care a fost observată pe 9 septembrie 2000.
„Gaura de ozon din 2026 este mare, dar ar fi putut fi cu 1-2 milioane de mile pătrate mai mare dacă substanțele care distrug stratul de ozon ar fi fost la fel de răspândite în atmosferă în prezent precum erau la nivelul maxim atins în anul 2000”, a declarat Newman.
Stratul de ozon funcționează asemenea unei creme de protecție solară, împiedicând radiațiile ultraviolete potențial dăunătoare să ajungă la suprafața planetei noastre. În lipsa acestuia, oamenii și animalele s-ar putea confrunta cu o creștere a incidenței cancerului de piele și a altor afecțiuni, precum cataracta, potrivit NASA.
Ozonul care se formează în mod natural la mare altitudine în atmosferă este considerat ozonul „bun”, spre deosebire de ozonul „rău” din apropierea suprafeței, care este un poluant produs de oameni și poate provoca probleme respiratorii, potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA) din SUA.
Efort global pentru refacerea stratului de ozon
Oamenii de știință au descoperit pentru prima dată, în anii 1970, subțierea accentuată a stratului de ozon care protejează Pământul și apariția găurii de ozon. Aceștia au stabilit că problema era provocată de producerea clorofluorocarburilor (CFC), utilizate în frigidere și în spray-urile cu aerosoli.
La sfârșitul anilor 1980, 196 de țări au semnat Protocolul de la Montreal, un tratat care a limitat producția de CFC la nivel mondial. În scurt timp, companiile au găsit alternative mai sigure pentru spray-uri și frigidere.
Dimensiunea găurii de ozon variază de la un an la altul. De regulă, aceasta atinge dimensiunea maximă după perioada rece a iernii și este cea mai mică după vară. Organizația Meteorologică Mondială precizează că temperaturile din stratosfera Antarcticii variază de la un an la altul, astfel că în unii ani gaura de ozon este relativ mică, iar în alții, relativ mare.
Cum a fost vortexul polar antarctic în 2026
„A fost excepțional de puternic, rece și extins în acest sezon, în contextul unei activități neobișnuit de reduse a undelor atmosferice”, a declarat pentru USA Today Laura Ciasto, meteorolog la Centrul de Predicție Climatică al Serviciului Național de Meteorologie din SUA.
Amy Butler, cercetătoare la Laboratorul de Științe Chimice al NOAA, a oferit mai multe explicații:
„Vortexul polar a fost neobișnuit de extins în acest an, în parte pentru că sistemele meteorologice de amploare planetară, care se ridică de obicei din atmosfera inferioară și destramă vortexul, au fost deosebit de slabe în august și septembrie”, a spus ea.
„Această activitate slabă a undelor a menținut cele mai puternice vânturi ale vortexului polar la câteva grade de latitudine mai departe de Polul Sud, creând o zonă mai extinsă în care s-au putut forma condiții ideale pentru distrugerea ozonului.”
Prin ce se deosebește vortexul polar antarctic de cel din zona Arcticii?
„Din multe puncte de vedere, vortexul polar antarctic este la fel ca vortexul polar arctic”, a spus Ciasto. „Se formează în fiecare an la sfârșitul verii și începutul toamnei (februarie/martie în emisfera sudică), persistă pe tot parcursul iernii australe, apoi se destramă la sfârșitul primăverii și începutul verii (noiembrie/decembrie).”
Diferența esențială este stabilitatea: vortexul polar antarctic se confruntă cu relativ puține perturbări, precum încălzirile stratosferice bruște majore (SSW), care au loc la mijlocul iernii, a explicat Ciasto pentru USA TODAY.
„În timp ce în emisfera nordică are loc o încălzire stratosferică bruscă majoră la mijlocul iernii aproximativ o dată la doi ani, în Antarctica a fost înregistrat un singur astfel de fenomen major (în septembrie 2002), alături de câteva încălziri minore.”