Antena 3 CNN Externe Mapamond Harta lumii ar putea fi schimbată, vineri, de un vot la ONU. Care este motivul

Harta lumii ar putea fi schimbată, vineri, de un vot la ONU. Care este motivul

M.L.
1 minut de citit Publicat la 10:35 04 Sep 2026 Modificat la 11:37 04 Sep 2026
Hărțile actuale folosesc proiecția Mercator, care face ca regiunile de lângă Ecuator să pară mai mici decât sunt în realitate, în timp ce zonele aflate la latitudini mari (precum Groenlanda) să pară mult mai mari decât în realitate. Foto: Getty Images

Adunarea Generală a ONU va vota vineri o rezoluție pentru adoptarea unei noi variante a hărții lumii, care să reflecte dimensiunea „reală” a continentului african. În prezent, actualele hărți globale folosesc așa-numita „proiecție Mercator”, în care Africa e aproape la fel de mare cât Groenlanda, deși continentul african e, în realitate, de 14 ori mai mare, informează The Guardian.

Rezoluția a fost inițiată de Togo și susținută de un număr neprecizat de state membre ale Uniunii Africane - un grup care numără, în total, 54 de țări de pe continentul african.

„Nu e vorba despre o chestiune politică, ci una strict științifică, deoarece există o dovadă științifică și cu toții trebuie să acceptăm realitatea”, a spus Robert Dussey, ministrul de Externe al Togo.

Rezoluțiile ONU nu sunt, de regulă, obligatorii. Un eventual vot favorabil în acest caz ar duce însă la o actualizare a programelor școlare și a noilor tehnologiilor de cartografiere, în condițiile în care actuala proiecție Mercator e folosită la scară globală, peste tot în lume.

Proiecția Mercator a fost introdusă de cartograful flamand Gerardus Mercator încă din anul 1569, pentru navigație. După aproape cinci secole, acest tip de proiecție cartografică a rămas standardul mondial după care sunt realizate hărțile.

Totuși, acest tip de proiecție face ca regiunile de lângă Ecuator să pară mai mici decât sunt în realitate, în timp ce zonele aflate la latitudini mari (precum Groenlanda) să pară mult mai mari decât în realitate.

Ca urmare a acestei erori, criticii proiecției Mercator susțin că acest tip de hărți susțin „colonialismul cartografic” și sprijină „stereotipurile occidentale” legate de Africa și că „minimizează” zonele ecuatoriale și sudice, în timp ce „măresc” substanțial țările din emisfera nordică.

„Ai putea pune SUA, China, India, Japonia, Mexic și aproape întreaga Europă în Africa, și tot îți mai rămâne loc”, se precizează într-o petiție din cadrul campaniei #Correct TheMAp („Corectează harta”). Campania a strâns peste 11.000 de semnături și a fost sprijinită de Uniunea Africană, ceea ce a dus la inițierea rezoluției ONU de către Togo.

Astfel, susținătorii ideii de schimbare a hărților Mercator spun că aceasta va contribui la schimbarea percepțiilor asupra Africii și la „decolonizarea” programelor școlare la nivel global.

Etichete: Togo africa harta ONU
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole