Antena 3 CNN Externe Mapamond Un zbor Paris - Detroit a fost deviat la Montreal, pentru că SUA nu voia să primească un pasager din Congo aflat la bord

Un zbor Paris - Detroit a fost deviat la Montreal, pentru că SUA nu voia să primească un pasager din Congo aflat la bord

D.C.
1 minut de citit Publicat la 15:50 21 Mai 2026 Modificat la 16:15 21 Mai 2026
Un zbor Paris-Detroit, deviat către Montreal pentru debarcarea unui pasager din RD Congo FOTO: Getty Images

O cursă aeriană Paris-Detroit a companiei Air France a trebuit să oprească miercuri la Montreal pentru a debarca un pasager cetăţean al Republicii Democrate Congo (RDC) din cauza precauţiilor impuse de Statele Unite în contextul epidemiei de Ebola, a precizat joi compania, potrivit AFP citată de Agerpres.

Potrivit datelor flightradar24, zborul a decolat la 16:03 (14:03 GMT) de pe Paris-Charles-de-Gaulle şi a aterizat prima dată la Montreal, la ora locală 17:15 (21:15 GMT).

După o escală de peste o oră, a decolat din nou către destinaţia iniţială, unde a sosit la ora 20:08 (00:08 GMT joi).

Air France a precizat pentru AFP că a trebuit să se conformeze ''refuzului de intrare pe teritoriul american al unui client cetăţean congolez prezent la bord''.

Acest pasager, fără simptome, ''a putut debarca la Montreal'', a adăugat compania. ''Nu a existat o urgenţă medicală la bord''.

Statele Unite permit sosirea cetăţenilor din Republica Democrată Congo într-un singur aeroport - Washington-Dulles.

O pasageră intervievată de postul american CBS s-a arătat indignată faţă de modul de comunicare al comandantului de bord. Potrivit acesteia, în timp ce avionul survola Oceanul Atlantic, comandantul a anunţat că vor face o escală la Montreal, precizând că avionul nu se confruntă cu vreo defecţiune, dar fără să precizeze motivul exact.

Pasagera a spus că s-a alarmat atunci când a văzut că personalul navigant îşi pune măşti. ''Echipajul purtând măşti fără ca noi să fim informaţi despre ce este vorba a fost foarte preocupant'', a declarat ea pentru CBS. 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole