Antena 3 CNN Externe Ungaria declanșează anchetă penală pentru abuzuri la banca de stat Eximbank. Peter Magyar îl acuză pe Orban de „corupție generalizată”

Ungaria declanșează anchetă penală pentru abuzuri la banca de stat Eximbank. Peter Magyar îl acuză pe Orban de „corupție generalizată”

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 21:43 01 Sep 2026 Modificat la 21:43 01 Sep 2026
Foto: Getty Images

Autoritățile ungare au deschis o anchetă penală privind presupuse abuzuri la banca de stat Eximbank, a anunțat, marți, poliția, într-un nou demers al guvernului condus de prim-ministrul Peter Magyar pentru investigarea unor posibile fapte de corupție din timpul guvernului Orban, relatează Reuters.

Poliția investighează patru cazuri legate de Eximbank, sub suspiciunea de abuz în serviciu și administrare defectuoasă. Printre acestea se numără un împrumut de un miliard de euro acordat Macedoniei de Nord, după ce ministerul economiei a depus, în iulie, o plângere bazată pe rezultatele unui audit al băncii.

Anchetatorii au ridicat, luni, mii de pagini de documente interne ale ministerului pentru a le folosi în anchetă, potrivit unui comunicat al poliției.

„Este vorba despre documente obținute în timpul anchetei interne, care dau informații suplimentare pentru investigarea faptelor sesizate”, se arată în comunicat.

Eximbank, care s-a aflat în subordinea ministerului de externe până când responsabilitatea pentru bancă a fost transferată ministerului economiei în iunie 2022, nu a răspuns unei solicitări pentru comentarii din partea Reuters.

Banca menționată în acest articol nu are legătură cu banca din România care poartă un nume similar.

Campania lui Magyar

Magyar, care a pus capăt celor 16 ani de guvernare ai fostului prim-ministru Viktor Orban după alegerile din aprilie, a promis să combată ceea ce el descrie drept corupția generalizată din timpul guvernului lui Viktor Orban. Fostul prim-ministru ungar a respins acuzațiile.

În iulie, ministerul economiei a trimis poliției patru cazuri legate de Eximbank, printre care și împrumutul pentru Macedonia de Nord, acordat cu o dobândă de 3,25% și garantat integral de stat.

Magyar a spus atunci că împrumutul ar fi putut redirecționa bani destinați sprijinirii companiilor ungare către consolidarea unui aliat politic extern și ar fi putut avantaja firme apropiate fostului guvern.

Un alt caz vizează un proiect de infrastructură din Africa, pentru care Eximbank și Banca Ungară de Dezvoltare, deținută de stat, au oferit garanții de finanțare în valoare de 126 de miliarde de forinți, aproximativ 343 de milioane de euro, a spus Magyar.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole