Valeri Zalujnîi, actualul ambasador al Ucrainei la Londra, ar urma să devină președintele Ucrainei până la 31 decembrie 2026, potrivit unei prognoze formulate de David Ignatius, editorialist al publicației The Washington Post.
Editorialistul i-a invitat pe cititori să aleagă dintre mai multe scenarii prestabilite în legătură cu întrebarea: cine va fi președintele Ucrainei până la finalul anului 2026?
- Volodimir Zelenski, după ce câștigă alegerile care ratifică un acord de „pace” cu Rusia.
- Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare GUR, ales în ciuda dezvăluirilor despre discuțiile sale secrete cu Rusia.
- Oleh Tatarov, adjunctul șefului de cabinet al lui Zelenski, care supraveghează securitatea și afacerile interne și reprezintă statul extrem de extrem.
- Vitali Șabunin, un important activist anticorupție ucrainean, a cărui platformă proclamă: „Corupția ucide. Treziți-vă!”
- Valeri Zalujnîi, fost comandant al armatei ucrainene și ambasador la Londra, care va conduce un guvern de „unitate națională” după demisia lui Zelenski.
Potrivit lui David Ignatius, răspunsul este Valeri Zalujnîi.
Care va fi cea mai mare surpriză pe frontul din Ucraina, în 2026?
În ceea ce privește cea mai mare surpriză a războiului din Ucraina din 2026, scenariile schițate de editorialistul The Washington Post, pe care cititorii au putut să le selecteze sunt următoarele:
- Dronele navale ucrainene devastează „flota din umbră” a Rusiei și reduc la jumătate exporturile de energie rusești.
- Rachetele de croazieră ucrainene „Flamingo” lovesc Kremlinul.
- Forțele militare rusești ies din Donețk și se deplasează spre vest pentru a cuceri orașul Dnipro.
- Un război mai amplu, în care NATO doboară o dronă rusească care traversează spațiul aerian al UE și amenință cu un dezastru al aviației civile.
- Un acord de pace în care Ucraina oferă compromisuri teritoriale și este de acord să nu adere niciodată la NATO.
- Războiul continuă într-un impas sângeros.
David Ignatius crede că sunt posibile mai multe variante: atacarea “flotei din umbră” de către drone ucrainene, o exitindere a războiului sau continuarea războiului actual de uzură.
Ce arată sondajele de opinie despre o confruntare electorală în Ucraina
Previziunea din The Washington Post vine în contextul în care un sondaj al institutului SOCIS, publicat recent, arată că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, alături de fostul comandant al Armatei ucrainene și actual ambasador la Londra, Valeri Zalujnîi, ar ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale dacă acestea ar avea loc în viitorul apropoat.
În plus, rezultatele cercetării arată că, în final, Valeri Zalujnîi ar obţine o victorie decisivă în faţa lui Volodimir Zelenski. Valeri Zalujnîi a declarat la sfârşitul lunii trecute că, după război, ţara are nevoie de o schimbare politică.
Potrivit sondajului SOCIS, preşedintele Ucrainei ar obține 22% din voturi în primul tur al alegerilor, cu un avans minim față de Zalujnîi, care ar strânge 21%. O parte semnificativă a respondenților, mai exact 24,1%, s-au declarat indeciși – cifra acestora este în creștere față de 21,1%, într-o cercetare din luna octombrie.
Într-un scenariu de tur doi între cei Volodimir Zelenski şi Valeri Zalujnîi, balanța s-ar înclina clar în favoarea fostului comandant al Armatei. Acesta ar câștiga alegerile cu 64% din voturi, față de 36% pentru Zelenski, indicând o erodare semnificativă a sprijinului pentru actualul președinte într-o confruntare directă.