Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb pentru a fi ajutate să depăşească perioada de iarnă în care îşi găsesc mai greu de mâncare, potrivit Agerpres. Comportamentul exemplarelor juvenile este ţinut sub observaţie cu ajutorul paznicilor de vânătoare din cadrul Ajvps BT Vanatoare Pescuit, au transmis oficialii de la Garda de Mediu Botoşani. În plus, autoritățile avertizează că hrănirea haotică a lebedelor le poate face dependente de oameni, ceea ce nu este spre binele lor.
Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudeşti, de nişte muncitori dintr-o balastieră. Aceştia au sunat la Primărie, iar autorităţile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.
"Sâmbătă, am primit un telefon de la nişte muncitori din balastieră că s-au adunat mai multe lebede, ceea ce nu a mai fost văzut până acum. Am apelat la fermierii din zonă. Oamenii au pregătit cerealele şi am venit să le dăm mâncare", a declarat viceprimarul comunei Hudeşti, Ciprian Gabriel Curcă, care este de profesie asistent veterinar.
Cel mai probabil, susţin specialiştii, cele aproape 40 de păsări au migrat din zonele mai reci ale continentului şi s-au oprit pe Prut, unde au găsit un ochi de apă dezgheţat.
"Este posibil ca ele să vină din partea de nord pentru a ierna la noi. Probabil apa era dezgheţată şi de aceea stau acolo. E o situaţie impusă de frig", a declarat directorul Direcţiei Judeţene de Mediu Botoşani, Paul Vieru.
Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Botoşani, Cristina Kashyap, atrage atenţia că hrănirea păsărilor sălbatice trebuie făcută controlat, de către administratorii fondurilor de vânătoare. Potrivit acesteia, hrănirea haotică a lebedelor poate crea o dependenţă a acestora faţă de om, ceea ce nu este spre binele lor.