Antena 3 CNN Actualitate ZIUA NAȚIONALĂ 2017. Povestea româncei care lucrează la NASA

ZIUA NAȚIONALĂ 2017. Povestea româncei care lucrează la NASA

Ioana Cozmuța a văzut lumina zilei la Baia Mare. A absolvit fizica la Cluj și, în cadrul unei activități științifice remarcabile, a dobândit cunoștințe într-o arie largă de domenii, cum ar fi chimia computațională, fizica aplicată, biotehnologiile și nanotehnologia, fizica medicală și altele.

Românca are calitatea de doctor în fizică la Universitatea din Groningen (Olanda). Din Olanda a ajuns apoi peste ocean, la Institutul pentru Tehnologii din California.
La NASA, cariera sa a debutat la Centrul pentru Nanotehnologii (mai precis la NASA Ames Research Center), urmând ca apoi să fie cooptată în cadrul unor misiuni precum Stardust Postflight Analysis sau Fundamental Aeronautics Hypersonics.

Acum lucrează în Silicon Valley, pentru NASA, ocupându-se de studiul microgravitației.

Continuarea, pe cunoastelumea.ro.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB