În ultimii trei ani, prețul alimentelor de bază a crescut cu 40%, conform statisticilor. Totuși, românii observă discrepanțe semnificative în prețuri atunci când fac cumpărături la piață sau la hipermarket.
"România devine inima Europei", a spus liderul PNL, Nicolae Ciucă, despre congresul PPE care va avea loc miercuri și joi la București. La eveniment vor participa peste 1500 de delegați din 44 de țări, precum și 13 șefi de state și guverne.
Pilotul olandez Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Bahrainului, prima cursă a sezonului 2024 din Campionatul Mondial de Formula 1, desfăşurată sâmbătă pe circuitul de la Sakhir.
Jurnaliștilor de la Antena 3 și CNN, care au transmis din zonele de război, li s-a recunoscut curajul, dar și munca extraordinară pe care au depus-o în zonele de conflict din Ucraina.
Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" a venit cu primele explicații cu privire la vila din zona exclusivistă a Capitalei pe care o renovează.
Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, a vorbit într-un interviu exclusiv la Antena 3 CNN, despre provocările actuale și perspectivele evoluției conflictului din Ucraina.
Cel puțin patru persoane au murit și 19 sunt date dispărute după ce un incendiu puternic a distrus două blocuri de apartamente, în orașul spaniol Valencia.
Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în București a crescut cu 5% din ianuarie 2023, dar există în Capitală zone în care pot fi cumpărate și locuințe ieftine.
Un bărbat a lovit intenționat cu mașina doi oameni, după o bătaie între două familii, în București. Trei persoane au ajuns la spital cu răni grave în urma acestui conflict extrem de violent.
Dumitru Valer Hancaş, directorul de comunicare Kaufland România, a vorbit la Conferința RO 3.0 "Gustul Viitorului, Industria alimentară și retailul din România pentru următorii 7 ani" powered by Kaufland, depsre prezenţa produselor româneşti în magazine.
Conducătorii auto care nu fac diferența între devansare și depășire riscă să fie amendați, deoarece, deși ambele manevre sunt permise legal, ele nu pot fi realizate decât în condiții specifice.
Institutul Național de Medicină Legală (INML) a suspendat efectuarea analizelor toxicologice de droguri pentru că nu mai are echipamentul necesar. Între timp, un drog mai puternic decât heroina face ravagii în toată ţara.