Antena 3 Be EU Comisia Europeană vrea să stimuleze state ale UE să adopte moneda euro

Comisia Europeană vrea să stimuleze state ale UE să adopte moneda euro

24 Mai 2017   •   09:42
Comisia Europeană vrea să stimuleze state ale UE să adopte moneda euro

Comisia Europeană vrea să facă adoptarea monedei euro mai atractivă pentru statele membre ale Uniunii Europene care în prezent sunt în afara zonei euro, în ideea de a realiza o uniune economică şi monetară mai strânsă după Brexit, a declarat marţi comisarul european pentru afaceri economice, francezul Pierre Moscovici, transmite Reuters. 

Propunerile urmează să fie dezvăluite săptămâna viitoare într-un document cadru privind viitorul zonei euro, care face parte dintr-un plan mai amplu al Executivului comunitar privind modernizarea UE după Brexit, pe fondul creşterii sentimentului eurosceptic. 

"Vom încerca să oferim un cadru care este suficient de atractiv, sau cum se spune în filme, o ofertă de nerefuzat", a declarat Pierre Moscovici. 

Statele membre UE, exceptând Marea Britanie şi Danemarca, sunt obligate să adopte moneda euro dar nu există un termen limită până la care trebuie să facă această trecere. 

Moscovici a precizat că statele membre ar trebui să facă treptat tranziţia la moneda euro dar a subliniat că Executivul comunitar nu are puterea şi nici nu vrea să forţeze statele membre să adopte moneda unică până la o anumită dată. 

În multe state membre UE din afara zonei euro, opinia publică se opune aderării la moneda unică. Potrivit rezultatelor Eurobarometrului din luna decembrie 2016, 57% dintre polonezi se opun aderării la euro. De asemenea, există o opoziţie puternică în Marea Britanie, Cehia, Suedia, Danemarca şi Bulgaria. În schimb, ungurii, croaţii şi românii sunt cei mai favorabili la ideea aderării la moneda unică. 

Pierre Moscovici a apreciat că după Brexit zona euro va domina economia UE, ceea ce oferă un stimulent suplimentar pentru ţările membre să adopte moneda unică.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close