Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, împreună cu eurodeputatul leton Nils Ušakovs și eurodeputatul polonez Krzysztof Śmiszek, au inițiat o acțiune comună fără precedent prin care au reunit eurodeputați, oficiali guvernamentali și organizații ale fermierilor din Europa de Est, cu obiectivul de a apăra și consolida fondurile europene destinate agriculturii.
Acest demers are loc într-un moment în care discuțiile privind viitorul buget al Uniunii Europene ridică semne de întrebare asupra sustenabilității finanțării pentru agricultură, un sector esențial pentru securitatea alimentară, competitivitatea europeană și reziliența economiilor din Estul Europei.
"Agricultura este pilonul care menține stabilitatea economică și socială a Uniunii. Ca reprezentanți ai Europei de Est, avem responsabilitatea de a ne face vocea auzită și de a proteja fondurile care sprijină milioane de fermieri. Este esențial ca viitorul buget european să nu lase agricultura într-un con de umbră. În România, suprafața utilizată pentru agricultură ajunge la aproape 13,5 milioane de hectare (57% din suprafața totală a țării) iar 25% din forța de muncă a țării lucrează în agricultură, aproape 3,5 milioane de persoane, cel mai mare procent din UE", a declarat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
Participanții au subliniat că o abordare coordonată între statele est-europene este "crucială" în negocierile de la Bruxelles, pentru a asigura finanțare stabilă și predictibilă pentru agricultură, sprijin pentru investiții și modernizare, o agricultură performantă și realistă, adaptată specificului regional şi protecție în fața volatilității prețurilor și a importurilor care distorsionează piața.
"Este un mesaj puternic: Estul Europei este unit și hotărât să apere fermierii și agricultura la nivel european. Ne dorim o creștere a subvențiilor pentru fermieri și fonduri adecvate pentru dezvoltarea zonelor rurale", a concluzionat eurodeputatul Victor Negrescu.
La întâlnire au participat Carla Tavares (coraportor pentru Cadrul Financiar Multianual), Armands Krauze (ministrul Agriculturii din Letonia), Violeta Mușat (secretar de stat în Ministerul Agriculturii din România), Jacek Czerniak (viceministrul Agriculturii din Polonia), dar şi numeroși eurodeputați precum și reprezentanți ai fermierilor din Centrul și Estul Europei.