Antena 3 CNN Conținut plătit 17 tineri din Alexandria explorează România, Bulgaria și Grecia prin proiectul L.O.C.A.L. EU | Study Tour 2026

17 tineri din Alexandria explorează România, Bulgaria și Grecia prin proiectul L.O.C.A.L. EU | Study Tour 2026

Raluca Seceleanu
1 minut de citit Publicat la 17:15 05 Sep 2026 Modificat la 17:15 05 Sep 2026
tineri din consiliul tinerilor din Alexandria in proiectul L.O.C.A.L EU Study Tour 2026
Tinerii din Alexandria descoperă noi modele de implicare civică și experiențe europene în cadrul programului „L.O.C.A.L. EU”.

17 tineri din Alexandria, membri ai Consiliului Local al Tinerilor, au pornit într-o nouă etapă a programului „L.O.C.A.L. EU - De la comunitate locală la impact european”. Cea de-a treia etapă de mobilitate îi poartă printr-un traseu educațional ce include oprirea în România, Bulgaria și Grecia, având ca scop dezvoltarea abilităților de leadership și a implicării civice.

Oprire la Constanța: Patrimoniu, tehnologie și echilibru digital

Prima parte a călătoriei a inclus o vizită la Cazinoul din Constanța, un simbol important al patrimoniului național, dar și o oprire la Zbor Hub Constanța. Acolo, tinerii au descoperit un spațiu creat special pentru idei și proiecte comunitare.

Elena Iordache, Community Manager la Zbor Hub Constanța, a remarcat rolul esențial al consiliilor de tineret: „Eu cred că un consiliu ca cel al tinerilor din Alexandria este foarte important în comunicarea cu tinerii, pentru că pot discuta pe limbajul Gen Z sau Gen Alpha.”

În cadrul acestui spațiu, tinerii au participat la un atelier interactiv despre sănătatea mintală, dependența de ecrane și găsirea unui echilibru între viața online și cea din realitate. Bianca Cioacă, voluntar CLTA, a subliniat că astfel de spații le oferă tinerilor șansa de a se cunoaște, de a discuta deschis și de a dezvolta idei noi și valoroase.

Experiențe culturale la malul mării și noi etape în Bulgaria și Grecia

Unul dintre cele mai speciale momente ale vizitei la mare a fost participarea la evenimentul „Madrigal la Răsărit”, unde tinerii au privit răsăritul soarelui pe plajă, pe muzica interpretată live de Corul Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin.

Călătoria tinerilor continuă în Bulgaria și Grecia, unde urmează să aibă întâlniri instituționale și activități axate pe leadership și implicare civică. Programul „L.O.C.A.L. EU - De la comunitate locală la impact european” este derulat de Primăria Municipiului Alexandria prin Consiliul Local al Tinerilor Alexandria.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close