Antena 3 CNN Coronavirus Bilanț COVID-19 din 28 august 2022, în România. Numărul pacienţilor internaţi şi al celor aflaţi la ATI a crescut

Bilanț COVID-19 din 28 august 2022, în România. Numărul pacienţilor internaţi şi al celor aflaţi la ATI a crescut

Bilanț COVID-19 din 28 august 2022, în România.  În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.403 cazuri noi de COVID-19 și șase decese, potrivit raportului transmis de Ministerul Sănătății.

Bilanț COVID-19 din 28 august 2022, în România. Numărul pacienţilor internaţi şi al celor aflaţi la ATI a crescut
Sursa foto: Carl Court/Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Aug 2022   •   13:13

Bilanț COVID-19 din 28 august 2022, în România. "În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.403 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 , cu 1.315 mai puține față de ziua anterioară. 227 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 82 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.861, cu 90 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 260 persoane, cu 13 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 260 pacienți internați la ATI, 212 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 369 sunt minori, 360 fiind internați în secții, cu 33 mai mulți față de ziua anterioară și 9 la ATI, cu 6 mai mulți decât în ziua anterioară.

Până duminică, 66.637 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În utlimele 24 de ore au fost raportate de către INSP șase decese (trei bărbați și trei femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele șase decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, unul la categoria de vârstă 70-79 de ani și două la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și cinci erau nevaccinați.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.070 teste RT-PCR ( 1.061 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.009 la cerere) și 6.881 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.416.068 teste RT-PCR și 11.194.431 teste rapide antigenice", se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

×
Subiecte în articol: coronavirus COVID-19
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close