Antena 3 Coronavirus Celulă de criză la MAI pentru situația românilor care intră în țară prin vama Nădlac

Celulă de criză la MAI pentru situația românilor care intră în țară prin vama Nădlac

11 Mar 2020   •   00:02
Celulă de criză la MAI pentru situația românilor care intră în țară prin vama Nădlac
Sursa foto: Poliția de Frontieră

O celulă de criză se desfășoară la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru a se lua măsurile necesare gestionării numărului mare de români care vor să intre în țară pe la granița de Vest.

"În acest moment, la sediul Ministerului de Interne, împreună cu celelalte instituții competente se desfășoară o celulă de criză pentru identificarea și adoptarea soluțiilor care să ducă la defluirea acestei aglomerații înregistrate în momentul de față la granița de Vest a României. Sunt implicate, în momentul de față, atât insituțiile din subordinea ministerului Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră, cât și instituțiile prefectului din județele de graniță, responsabilii din Direcțiile de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății, astfel încât să fie identificate și adoptate în cel mai scurt timp măsurile necesare", a declarat șeful cancelariei premierului.

Persoanele care vor să intre în țară prin Vama Nădlac II au de așteptat, marți seara, aproximativ 50 de minute. În punctul de trecere al frontierei dintre Ungaria și România se circulă pe trei benzi, iar formalitățile durează mai mult, pentru că trebuie să completeze formularul privind COVID-19.

Imaginile surprinse de camere de pe site-ul Poliției de Frontieră arată zeci de mașini care așteaptă la rând să intre în țară, prin punctul de trecere de la Nădlac II.

„În momentul de față timpul de așteptare este de aproximativ 45-50 de minute pe sensul de intrare în țară. În aceeași dată, anul trecut au intrat în țară aproximativ 14.000 de persoane, iar în momentul de față sunt aproximativ 11.000 de persoane. Timpii de așteptare se datorează controalelor suplimentare care se efectuează la intrare. Este vorba despre chestionare și despre întrebările la care trebuie să răspundă. Vă dați seama că dacă într-un autoturism sunt mai multe persoane sunt întrebate de unde vin, tocmai pentru a stabili dacă vin din zona de risc", a declarat Filip Matei, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad.

Aproximativ 80 de persoane care au venit în ultimele 24 de ore în România au ajuns în centrele de carantină din Arad. Un grup de români a refuzat carantina, însă autoritățile locale i-a convins să rămână și au fost recoltate probe pentru a fi analizate pentru a exclude infectarea cu noul COVID-19.

(sursa: Mediafax)

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close