Antena 3 CNN Coronavirus Coronavirus în România, bilanţ pe 1 martie 2021. Trei județe intră în scenariul roșu!

Coronavirus în România, bilanţ pe 1 martie 2021. Trei județe intră în scenariul roșu!

Coronavirus în România, bilanţ pe 1 martie 2021. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.096 de noi cazuri de COVID-19.

Coronavirus în România, bilanţ pe 1 martie 2021. Trei județe intră în scenariul roșu!
de Georgiana Adam    |    01 Mar 2021   •   13:43

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2.096 de cazuri noi de COVID-19 și 53 de decese. În secțiile de terapie intensivă din țară numărul bolnavilor depășește din nou 1.000.

Până luni, 1 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 804.090 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

741.471 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 456 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Judete în scenariul roșu: Timiș - 5,07 la mie, Cluj - 3,15 la mie, Maramureș - 3,12 la mie

Până astăzi, 20.403 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În intervalul 28.02.2021 (10:00) – 01.03.2021 (10:00) au fost raportate 53 de decese (29 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.334. Dintre acestea, 1.022 sunt internate la ATI.

Au fost prelucrate 6.029.263 de teste RT-PCR

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.029.263 de teste RT-PCR și 305.637 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.616 teste RT-PCR (4.431 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.185 la cerere) și 4.977 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 40.955 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.014 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.932 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 130 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.146 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 28 februarie, 6.665 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.373.650 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

×
Subiecte în articol: coronavirus
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close