Antena 3 CNN Coronavirus Primul pacient tratat cu plasmă la Galați s-a vindecat de coronavirus

Primul pacient tratat cu plasmă la Galați s-a vindecat de coronavirus

Primul pacient tratat cu plasmă la Spitalul Judeţean din Galaţi s-a vindecat de coronavirus. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a primit plasmă îmbogăţită cu anticorpi de la două persoane care s-au vindecat de COVID-19.

Primul pacient tratat cu plasmă la Galați s-a vindecat de coronavirus
Sursa foto: Hepta
22 Mai 2020   •   10:15

Pacientului i-au fost efectuate două teste din care a rezultat că nu mai e infectat cu coronavirus. Totuși, starea lui rămâne gravă din cauza sechelelor pulmonare și renale.

Bărbatul nu avea afecțiuni medicale cunoscute, însă a ajuns în stare gravă la spital și a fost necesar să fie intubat. S-a confirmat că avea COVID-19, iar apoi medicii au decis să folosească procedura plasmafereză, utilizată în premieră la Galați. Procedura presupune prelevarea de plasmă îmbogățită cu anticorpi de la pacienți care s-au vindecat de coronavirus.

Prima donare de plasmă îmbogăţită cu anticorpi a avut loc săptămâna trecută la Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine Galaţi. Două persoane, soţi şi soţie, au fost primii donatori şi de atunci au mai donat încă 11 oameni, foşti pacienţi de COVID-19.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Galați coronavirus
Parteneri
Elena Mateescu a anunțat zonele în care revin ninsorile
x close