Antena 3 CNN Coronavirus Peste trei sferturi dintre părinții chestionați nu vor să își vaccineze copiii, anunță Sorin Cîmpeanu

Peste trei sferturi dintre părinții chestionați nu vor să își vaccineze copiii, anunță Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat, miercuri, că 77,5% dintre părinții elevilor, chestionați de minister, au declarat că nu intenționează să își vaccineze copiii.

Peste trei sferturi dintre părinții chestionați nu vor să își vaccineze copiii, anunță Sorin Cîmpeanu
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    06 Oct 2021   •   19:30

„Am centralizat 290.000 de chestionare privind intenția de vaccinare, 7,5% sunt cu , 15% sunt indeciși și 77,5% sunt cu . Este o realitate tristă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a prezentat rezultatele și în cifre absolute: 22.000 de părinți au răspuns „da”, 44.000 sunt indeciși, iar 224.000 au spus „nu”.

Potrivit ministrului, datele cu privire la cei 22.000 de elevi ai căror părinți și-au declarat intenția de vaccinare vor fi transmise către CNCAV pentru trimiterea unor echipe mobile de vaccinare.

Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că în ultima săptămână, în medie, aproape 2.500 de elevi s-au vaccinat în fiecare zi. „Este un lucru îmbucurător”, a spus ministrul care a precizat că în prima săptămână de școală media de fost de 1.000 de elevi vaccinați pe zi, iar în a doua de 1.700.

Potrivit ministrului, în ultima săptămână au fost înregistrați 4.500 de elevi și preșcolari infectați, ceea ce face ca numărul total al elevilor depistați pozitiv de la începutul școlii să ajungă la 12.978.

De asemenea, numărul angajaților din învățământ confirmați cu Covid a ajuns la 4.392, cu un plus de 1.700 față de săptămâna tecută.

Sorin Cîmpeanu a anunțat că 11.090 de clase, adică 8% din totalul de clase, au activitatea fizică suspendată, iar 278.000 de copii învață online.

Totodată, 121 de școli au activittatea fizică suspendată după ce au atins limita de 50% din clase cu activitate suspendată. Cele mai multe astfel de școli sunt în București (18), Timiș (19) și Bihor (14).

 

×
Subiecte în articol: parintii copiii vaccineze Sorin Cîmpeanu
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close