Antena 3 CNN Coronavirus Portugalia are parte de cea mai mare creștere a noilor cazuri de COVID din ultimele 4 luni

Portugalia are parte de cea mai mare creștere a noilor cazuri de COVID din ultimele 4 luni

Numărul noilor cazuri de COVID-19 în Portugalia a crescut cu 2.362 în ultimele 24 de ore, cea mai mare creştere zilnică după jumătatea lunii februarie, indică datele publicate miercuri de guvernul de la Lisabona.

Portugalia are parte de cea mai mare creștere a noilor cazuri de COVID din ultimele 4 luni
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    01 Iul 2021   •   08:44

Portugalia, ţară cu o populaţie de 10 milioane de locuitori, cunoaşte în ultima perioadă o răspândire îngrijorătoare a variantei Delta a coronavirusului, identificată prima dată în India.

Mai mult de jumătate din numărul de cazuri de COVID-19 din Portugalia sunt provocate de această variantă, transmite Reuters.

În total, Portugalia şi-a vaccinat complet 31% din populaţie. De la începutul pandemiei, ţara a înregistrat până în prezent 879.557 de cazuri de COVID-19, dintre care 17.096 decese.

Majoritatea noilor cazuri sunt consemnate la Lisabona.

Ricardo Jorge, reprezentant al institutului național de sănătate, a declarat că varianta Delta, identificată pentru prima dată în India, reprezintă peste 60% din cazuri în zona Lisabonei, dar mai puțin de 15% în jumatatea de nord a Portugaliei.

Varianta Alpha, care anterior era dominantă în Marea Britanie, este mai răspândită în nordul Portugaliei, reprezentând 80% din infecțiile de acolo și doar 30% în Lisabona și în jurul acesteia, potrivit institutului.

Creşterea numărului de noi cazuri în Portugalia survine după ce la jumătatea lunii mai aceasta s-a redeschis pentru vizitatorii din restul Uniunii Europene şi din Regatul Unit.

Luni, autorităţile portugheze au anunţat că britanicii care intenţionează să viziteze Portugalia trebuie să fie plasaţi în carantină pentru 14 zile dacă nu sunt vaccinaţi complet. Sunt exceptaţi de la regula carantinării britanicii cu vârste sub 18 ani care au un părinte sau tutore complet vaccinat.

Autorităţile portugheze şi-au intensificat campania de vaccinare şi au impus noi restricţii în câteva municipalităţi, inclusiv la Lisabona, de unde varianta Delta s-a răspândit în alte zone ale ţării.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close