Antena 3 CNN Coronavirus Tânărul din Iași, prins călare pe un cal, venise în oraș să își vadă copilul nou-născut

Tânărul din Iași, prins călare pe un cal, venise în oraș să își vadă copilul nou-născut

Tânărul din Iași, devenit viral pe Facebook după ce a fost fotografiat în timp ce era călare pe un cal și oprit de un echipaj al Poliției chiar în centrul orașului, venise în oraș să își vadă copilul nou-născut.

Tânărul din Iași, prins călare pe un cal, venise în oraș să își vadă copilul nou-născut
Sursa foto: Facebook
26 Mar 2020   •   15:29

Tânărul din comuna Răducăneni nu a găsit niciun mijloc de transport pentru a ajunge la Iași, acolo unde soția sa a născut.

Din cauza restricțiilor de circulație impuse prin ordonanța militară numărul 3 din 2020, tânărul tătic nu a găsit niciun mijloc de transport și niciun vecin disponibil să îl ducă cu mașina la Iași pentru a-și vedea copilul.

Astfel, tânărul a încălecat pe cal și a mers aproape 50 de kilometri, până la Iași.

Odată ajuns în oraș, tânărul a fost oprit de un echipaj de Poliție care l-a luat la întrebări.

Tânăr din Iași, prins călare pe cal de Poliție în centrul orașului

Un tânăr care se afla în apropiere a fotografiat momentul, iar imaginea a devenit virală pe rețelele de socializare, cu atât mai mult cu cât pandemia de coronavirus a forțat autoritățile să restricționeze orice fel de circulație.

Tânărul călare pe cal le-a explicat polițiștilor că trebuie să ajungă la maternitate să își vadă copilul nou-născut și soția, motiv pentru care a primit doar un avertisment, notează observator.tv.

×
Subiecte în articol: coronavirus
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close